Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, este blocat în Dubai după escaladarea conflictului

Din cauza închiderii spațiului aerian și a suspendării zborurilor către și dinspre România, deputatul nu se poate întoarce în țară pentru cel puțin șapte zile, scrie Gândul.
Adrian Cozma se afla în vacanță cu soția sa, Adina, și cei doi copii, Alma (5 ani) și Andrei (7 ani). Duminică, familia urma să revină în România, însă planurile le-au fost date peste cap de izbucnirea conflictului armat. Cu doar câteva ore înainte de atacuri, familia se bucura de vacanță, făcând fotografii în fața unor obiective turistice de lux.
Cazați la Hotelul Fairmont, membrii familiei Cozma au asistat de la balcon la bombardarea unei clădiri aflate în imediata apropiere. Deputatul a reușit să surprindă câteva imagini și un scurt material video, în care se aude vocea sa îngrijorată în timp ce își adună familia și se îndreaptă către un adăpost. Înainte de a coborî, Adrian Cozma a transmis imaginile către apropiați din România, pentru ca cineva să știe unde se află în contextul situației tensionate din zonă.
Sâmbătă dimineață, Israelul, cu sprijinul Statele Unite, a lansat atacuri asupra Iranului, autoritățile israeliene decretând stare de urgență la nivel național, anticipând represalii. Acțiunea militară survine după un război aerian de 12 zile, desfășurat în luna iunie, și după avertismente repetate privind programele nucleare și balistice ale Iranului.
În prezent, vicepreședintele Camerei Deputaților și familia sa se află în siguranță, însă rămân blocați în Dubai până la reluarea curselor aeriene. Autoritățile monitorizează situația regională, iar românii aflați în zonă sunt sfătuiți să respecte indicațiile de securitate.
