Ce le spune Oana Țoiu românilor care se plâng că nu le răspund ambasadele

Ce le spune Oana Țoiu românilor care se plâng că nu le răspund ambasadele

Ministra de Externe Oana Țoiu a fost întrebată luni, în cadrul unei conferințe de presă, ce le transmite românilor aflați în Orientul Mojlociu care se plâng că misiunile diplomatice nu le răspund.

„Atât România, cât și celelalte state membre ale Uniunii Europene au comunicat necesitatea înregistrării cetățenilor români în spațiu și necesitatea urmăririi canalelor oficiale de informații. Noi în această perioadă încercăm să putem avea și conversații individuale, însă acest lucru este imposibil la un volum de 14.000 de cetățeni”, a răspuns Oana Țoiu.

Ea susține că abordarea servicilor consulare este similară între România și statele Uniunii Europene.

„Înscrierea cetățenilor care se află într-un spațiu este necesară pentru a putea să facem evaluări, pentru a putea să avem o conversație inclusiv cu instituțiile autorizate ale statului respectiv și să putem să facem o evaluare privind volumul viitor de zboruri comerciale, să putem să avem această conversație și cu agențiile de voiaj și cu liniile aeriene și, sigur, să putem în cazurile în care există urgențe medicale să avem o conversație dedicată și să putem să selectăm acele grupuri unde putem să asigurăm asistență consulară față în față”, a mai spus ministra de Externe.