Burnete: România are nevoie să își pună în mișcare mediul privat cum n-a făcut-o de multă vreme

Burnete: România are nevoie să își pună în mișcare mediul privat cum n-a făcut-o de multă vreme

Radu Burnete a spus că trebuie susținut efortul Guvernului de a reduce deficitul public. „România trebuie să-și construiască un buzunar pentru vremuri grele, pentru că nu știi de unde explodează următoarea criză și statul are nevoie de resurse pe care să le poată mobiliza foarte repede. Pentru că dacă nu le are, ne vulnerabilizează foarte tare. Și dacă mă uit, statul cred că va trebui să-și folosească banii pe care îi are în câteva direcții. Prima ține de apărare și nu cred că e nevoie să mai explic. Asta e noua lume. A doua ține de aceste urgențe care apar și e nevoie de un toolbox financiar să poți reacționa rapid. Și a treia zonă pe care o văd eu, ține de disparități sociale, pentru a crește coeziunea socială și pentru investiții în educație”, a spus Radu Burnete.

El susține că restul trebuie să vină de la mediul privat.

„Noi avem nevoie să ne punem în mișcare mediul privat în felul în care n-am făcut-o de foarte multă vreme. Asta înseamnă ca capitalul românesc să facă mult mai multe lucruri. Avem nevoie de ecosisteme de private equity, fondurile din pilonul 2 să le folosim mai înțelept pentru a cataliza creșterea economică. Avem nevoie de multe, multe investiții străine și să terminăm cu tipul ăsta de discurs că nu ne vindem țara. România nu va putea să crească doar cu capital intern, chiar dacă pentru prima dată în istorie putem spune că avem așa ceva. Nu mai avem timp să tot dezbatem dacă facem sau nu reforma administrativă. Trebuie făcută, trebuie să debirocratizăm”, a mai spus consilierul prezidențial.

El susține că statul trebuie să se concentreze pe cele câteva priorități unde mediul privat nu poate interveni: „În rest, trebuie să eliminăm toate barierele ca economia privată să producă resursele necesare, atât statului cât și societății”.

El mai spune că România are nevoie ca Uniunea Europeană să devină un jucător global mai important: „Dacă Europa rămâne fragmentată, economia României va avea de suferit”.