Planul Uniunii Europene pentru flancul estic: investiții, infrastructură și apărare antidronă

Planul Uniunii Europene pentru flancul estic: investiții, infrastructură și apărare antidronă

Vicepreședintele Comisiei Europene Raffaele Fitto a prezentat joi, în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, strategia prin care Uniunea Europeană intenționează să sprijine aceste regiuni.

„România este țara din UE care are cea mai lungă graniță cu Ucraina. De aceea, am solicitat în mod repetat o susținere mai puternică pentru regiunile UE aflate la granița estică, inclusiv prin crearea unui fond special destinat sprijinirii acestor regiuni”, a explicat europarlamentarul Dan Motreanu.

Cum vrea UE să protejeze frontiera estică

Strategia include dezvoltarea unor proiecte europene de securitate și apărare pentru consolidarea protecției la granița estică a Uniunii. Printre inițiativele menționate se numără supravegherea zonei, o inițiativă europeană de apărare împotriva dronelor, precum și dezvoltarea unor sisteme comune de apărare aeriană și de supraveghere din spațiu, incluse în proiecte precum Scutul Aerian European și Scutul Spațial European.

28 de miliarde de euro pentru investiții

În paralel, Comisia Europeană a lansat instrumentul EastInvest, prin care vor fi sprijinite investiții în valoare de aproximativ 28 de miliarde de euro în regiunile europene care se învecinează cu Rusia, Ucraina și Belarus.

Mecanismul este conceput pentru a facilita accesul inițiatorilor de proiecte la finanțare, prin împrumuturi și asistență de specialitate, astfel încât economiile locale să fie stimulate, schimburile comerciale să fie extinse, iar securitatea regiunilor să fie consolidată.

Trei regiuni din România, eligibile

De aceste finanțări ar urma să beneficieze și România. Trei regiuni – Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est – ar putea accesa fonduri pentru proiecte dedicate IMM-urilor, antreprenoriatului, agriculturii, transporturilor și conectivității. Proiectele vor fi finanțate prin acest nou program și granturi provenite din fondurile de coeziune.

Strategia prevede, de asemenea, finanțarea unor proiecte prioritare în infrastructura energetică transfrontalieră și modernizarea rețelelor de transport, inclusiv infrastructura rutieră, feroviară și portuară, unele dintre acestea urmând să aibă utilizare duală, civilă și militară.

Tinerii, sprijiniți să rămână acasă

Un alt obiectiv al programului este sprijinirea comunităților din zonele de frontieră pentru a limita migrația tinerilor către alte regiuni ale Uniunii.

Potrivit europarlamentarului român, Comisia Europeană ia în calcul și măsuri pentru menținerea tinerilor în regiunile de frontieră, inclusiv dezvoltarea unor trasee de la educație către piața muncii și introducerea unor scheme de sprijin pentru achiziția primei locuințe, prin împrumuturi cu dobândă redusă destinate tinerilor profesioniști.