România are noi zboruri rezervate prin mecanismul RescEU pentru repatrieri din Orientul Mijlociu

România are noi zboruri rezervate prin mecanismul RescEU pentru repatrieri din Orientul Mijlociu

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a oferit, luni. detalii despre funcționarea acestui sistem de protecție civilă în contextul crizei.

„În cadrul aceluiași mecanism, care reprezintă un fel de capacitate strategică de prepoziționare de capabilități și resurse ale Uniunii Europene în 22 de țări, inclusiv în România, există un asemenea depozit special. Există în Polonia, operat de LOT, Liniile Poloneze, o capacitate de transport strategică de urgență în cadrul RescEU care are trei avioane permanent la dispoziție: două avioane, hai să spunem, de evacuare de pasageri și un avion specializat pentru evacuarea pacienților medicali”.

Țărnea a precizat că planificarea pentru noi misiuni din regiune este deja în curs.

„România mai are un număr de zboruri rezervate în acest mecanism și în măsura în care în zilele acestea pregătirile operaționale continuă, o să vă spunem detalii suplimentare despre noi zboruri de acest tip”.

Referitor la logistica acestor operațiuni, Țărnea a explicat:

„Diferența între zborurile sub mecanismul RescEU și evacuările făcute sub mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, sunt că în cazul RescEU e vorba despre o capabilitate a Uniunii Europene, costurile și de menținere și de utilizare a acestuia sunt 100% asigurate de Uniunea Europeană, deci sunt repatrieri plătite din bugetul Uniunii Europene”.

Aproximativ 2.000 numărul de cetățeni români s-au întors din Orientul Mijlociu fie cu zboruri de evacuare, fie cu zboruri de repatriere asistată sau comerciale facilitate de stat, a transmis Țărnea. Separat, aproximativ 1.500 de cetățeni au revenit prin mijloace proprii.