Președintele Trump susține că Iranul ar fi „preluat controlul asupra Orientului Mijlociu” fără intervenția SUA

Președintele Statelor Unite, Donald Trump a anunțat că regimul de la Teheran era dispus să lanseze atacuri asupra aliaților americani din regiune dacă SUA nu ar fi atacat Iranul. „Dacă nu-i loveam eu pe ei primii, ei urmau să-i lovească pe aliații noștri primii. Urmau să cucerească Orientul Mijlociu”, a spus Trump, într-o conferință de presă, citat de Reuters.
Întrebat despre evoluția războiului, Trump a spus: „Facem progrese majore către îndeplinirea obiectivului nostru militar, iar unii ar putea spune că este destul de bine finalizat. Am eliminat complet fiecare forță din Iran”. Liderul de la Casa Albă a explicat că vede conflictul drept „începutul construirii unei noi țări”.
Despre negocierile purtate cu reprezentanții Teheranului, înainte de începerea războiului, Donald Trump a susținut că oficialii iranieni ar fi exprimat dorința de a continua dezvoltarea armelor nucleare. „În ciuda acestor nenumărate oportunități de a renunța la ambițiile lor nucleare, pe care le-au avut cu puțin timp în urmă, ei i-au spus lui Witkoff: „Vrem să continuăm să construim. Vrem să continuăm să construim arme nucleare”, potrivit CNN.
