Ministerul Finanțelor prelungește schema de ajutor de stat privind returnarea parțială a accizei la motorină pentru transportatori și majorarea cuantumului acesteia

FORT-IMM România a salutat, printr-un comunicat transmis joi, prelungirea schemei de ajutor de stat pentru transportatori și majorarea cuantumului accizei compensate.
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunțat, o victorie importantă a demersurilor susținute în dialogul instituțional cu Guvernul României si Ministerul Finanțelor, concretizată prin prelungirea schemei de ajutor de stat privind returnarea parțială a accizei la motorină pentru transportatori, precum și prin majorarea cuantumului acesteia la 85 de bani/litru.
„Această decizie reprezintă un pas esențial pentru menținerea competitivității operatorilor români de transport într-un context economic dificil, marcat de presiuni constante asupra costurilor cu combustibilul”, se arată în comunicatul transmis de federație.
FORT apreciază deschiderea autorităților pentru dialog și colaborare instituțională și consideră că această măsură oferă un sprijin real sectorului transporturilor rutiere, unul dintre pilonii importanți ai economiei naționale.
„Federația Operatorilor Români de Transport va continua demersurile pentru identificarea și implementarea unor soluții durabile de echilibrare a prețurilor la combustibili, astfel încât operatorii români să își poată păstra competitivitatea atât pe piața internă, cât și pe cea europeană. FORT rămâne un partener activ în dialogul cu autoritățile pentru susținerea unui sector de transport puternic, stabil și competitiv”, potrivit comunicatului citat.
Ce au cerut transportatorii
Decizia vine după ce mai multe organizații ale transportatorilor au cerut susținerea Guvernului, pe fondul creșterii prețurilor petrolului și ale carburanților la pompă.
Și Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a solicitat miercuri Guvernului adoptarea urgentă a unor măsuri pentru limitarea impactului creșterii prețului motorinei asupra transportului rutier și asupra economiei.
Potrivit oficialilor UNTRR, motorina reprezintă aproximativ 40% din costul total al transportului rutier, iar o creștere de 25% a prețului carburantului poate majora în mod direct costurile de transport cu minim 10%.
„În lipsa unor măsuri de sprijin sau a unei fiscalități competitive, această presiune poate afecta stabilitatea lanțurilor logistice și competitivitatea transportatorilor români pe piața europeană”, spuneau reprezentanții UNTRR.
În acest context, UNTRR solicita reducerea accizei la motorină la nivelul minim european sau, alternativ, extinderea după finalul lunii martie 2026 până la finalul anului și majorarea schemei de rambursare a accizei pentru transportatori de la 65 de bani la 1,12 lei/litru.
În prezent, acciza la motorină în România este de aproximativ 550 euro / 1000 litri, semnificativ peste nivelul minim european de 330 euro / 1000 litri, au arătat oficialii UNTRR, indicând faptul că alte state europene adoptă măsuri pentru a limita impactul creșterii rapide a prețurilor la carburant: în Portugalia guvernul a decis reducerea temporară a accizei aplicate motorinei, iar în Italia Ministerul Economiei analizează de câteva zile posibilitatea activării mecanismului de „acciză mobilă”, un sistem care permite statului să utilizeze veniturile suplimentare din TVA generate de creșterea prețurilor la combustibili pentru a reduce accizele aplicate benzinei și motorinei.
„Diferențele de taxare determină deja transportatorii români să alimenteze în alte state din regiune, precum Ungaria, Croația, Slovenia sau Bulgaria, ceea ce înseamnă pierderi pentru bugetul României. Creșterea prețului motorinei afectează direct și semnificativ transportatorii”, au tranzmis miercuri transportatorii:
Pentru a limita efectele asupra economiei în general, UNTRR propunea două măsuri posibile și una complementară, funcție de evoluția prețului carburantului:
- Reducerea accizei la motorină de la aproximativ 550 euro / 1000 litri la nivelul minim european de 330 euro / 1000 litri, măsură care ar putea reduce prețul carburantului cu aproximativ 1,35 lei/litru (1,12 lei din acciză și 0,23 lei din TVA).
- În lipsa reducerii accizei, UNTRR solicită extinderea schemei de rambursare a accizei cel puțin până la finalul anului și majorarea valorii rambursate la 1,12 lei/litru.
Complementar, UNTRR propune reluarea mecanismului de compensare a carburantului aplicat în perioada pandemiei, prin subvenționarea cu 0,5 lei/litru, în funcție de evoluția prețului carburanților.
Potrivit UNTRR, în România la un consum anual 8,6 miliarde de litri de motorină statul vizează la o acciză pe motorină de 2804,29 lei/1000 litri, încasări de 24 miliarde de lei, în timp ce pentru cele 2 miliarde de litri de benzină, la 3059,9 lei/1000 litri, statul vizează încasări de cca 6 miliarde de lei. În România, accizele sunt taxele cu cel mai ridicat nivel de colectare. Reamintim densitatea motorinei 0,845 kg/l și a benzinei de 0,77 kg/l, pentru a evita confuzia față de raportarea accizelor de carburant la tonă.
