Bolojan: Avizarea investițiilor, simplificată de săptămâna viitoare. Documentele vor putea fi depuse online

Șeful Guvernului a postat duminică pe Facebook informații despre ordonanță care simplifică procedurile pentru avizarea investițiilor, adoptată de Executiv joi.
El spune că măsurile vor duce la reducerea birocrației și la scăderea costurilor de conformare.
Ordonanța va intra în vigoare de săptămâna viitoare.
Ilie Bolojan arată că măsurile au impact în 3 domenii:
1. Scurtarea termenelor în vederea obținerii avizelor de mediu pentru investiții. „Pentru a construi o fabrică, de exemplu, obținerea avizului de mediu dura luni de zile, uneori ani, dacă se contesta proiectul. Prin noile prevederi, termenele se reduc substanțial și toată documentația se va depune electronic”, spune Ilie Bolojan.
2. Mai puțină birocrație pentru investițiile mari. Potrivit premierului, pragul de analiză pentru investiții crește de la 2 la 5 milioane de euro, astfel mai puține proiecte vor trebui să ceară avizarea, ceea ce înseamnă proceduri mai rapide pentru cele care rămân. Nu se mai solicită analiza suplimentară prin Consiliul Concurenței, iar documentele vor putea fi depuse digital. Comisia pentru examinarea investițiilor străine nu va mai întârzia avizarea.
3. Reguli mai simple pentru avizele de securitate la incendiu. Premierul arată că pentru proiectele cu risc scăzut nu va mai fi nevoie de aviz, ceea ce va reduce semnificativ numărul de dosare. În plus, dacă instituțiile întârzie avizele, companiile vor putea primi acorduri provizorii de 60 de zile, astfel încât activitatea să nu fie blocată.
„Întârzierea avizării va atrage sancțiuni pentru cei responsabili. Pentru proiectele repetitive (magazine, suprermarket tip, hale depozit) va fi suficient un acord unic”, adaugă Bolojan.
Conform acestuia, toate documentele se vor depune electronic. În felul acesta, vor putea fi procesate și în alte județe, dacă într-un județ sunt multe proiecte. Se vor standardiza procedurile în toate județele.
