Președintele unei țări l-a numit premier pe șeful departamentului anticorupție. Ce misiune va avea noul prim-ministru

Președintele Madagascarului, Michael Randrianirina, care a preluat puterea în octombrie, l-a numit pe șeful departamentului anticorupție al țării în funcția de prim-ministru, potrivit Al Jazeera.
Numirea a fost făcută duminică la doar o săptămână de la dizolvarea cabinetului. Președinția a anunțat că Mamitiana Rajaonarison, fost ofițer superior de jandarmerie, va conduce noul guvern.
Randrianirina, care a promis o serie de reforme după ce a preluat puterea anul trecut, a declarat că Rajaonarison va conduce guvernul „pe o cale curată” și va restabili speranța.
„Națiunea are nevoie de decizii îndrăznețe. Ne aflăm acum într-un punct de cotitură. Această țară are nevoie de o persoană integră, o persoană cu principii, incoruptibilă și care nu poate fi cumpărată cu bani”, a spus Randrianirina la o ceremonie desfășurată în palatul prezidențial.
Numirea a avut loc după ce Randrianirina l-a demis pe prim-ministrul Herintsalama Rajaonarivelo. Decizia nu a fost însoțită de o explicație oficială.
Noul prim-ministru conduce din anul 2021 Unitatea de Informații Financiare (SAMIFIN). Aceasta combate fluxurile financiare ilicite, spălarea de bani și finanțarea terorismului.
