Marcel Ciolacu: 1leu la combustibil în plus înseamnă 250 milioane pe lună suplimentar la buget, din TVA

Fostul premier, Marcel Ciolacu, le reproșează prim-ministrului Ilie Bolojan și minstrului de Finanțe, Alexandru Nazare că nu intervin pentru a opri creșterea explozivă a prețurilor carburanților, în condițiile în care cei doi susțin că nu există fonduri pentru măsurile sociale propuse de PSD.
„Bolojan și Nazare spun că nu există 1,7 miliarde ca să acopere toate măsurile Pachetului de Solidaritate propus de PSD, dar lasă prețurile la carburanți să explodeze, iar asta înseamnă 5-6 miliarde în plus la buget – evident, pe lângă câștiguri mai mari pentru companiile din energie!
Îi mint pe români cu un cinism absolut. Și nu trebuie să fii expert în economie ca să vezi neadevărul flagrant pe care au construit un castel de nisip. Inflația. Rata medie luată în calcul pentru bugetul pe 2026 este de 4%. Întreb și eu cum naiba să fie doar atât, mai ales în condițiile de acum, cu prețurile la combustibili?”, a scris Marcel Ciolacu.
Fostul prim-ministru social-democrat explică ce înseamnă inflația pentru buget.
„Adevărul este clar: numai din taxa pe fraieri (inflație) o sa aibă venituri fiscale mult peste cele prognozate. Doar un punct în plus de inflație înseamnă vreo 5-6 miliarde de lei în plus la buget. Iar 1 leu la combustibil în plus înseamnă 250 milioane pe lună suplimentar la buget, din TVA.
Deci, este o înșelătorie grosolană! Dacă ar vrea să ajute țintit populația au la îndemână cardurile emise, încă de acum 4 ani, categoriilor vulnerabile”, susține Ciolacu.
Încasările suplimentare la buget din prețurile la combustibil ar permite acordarea de ajutoare pentru persoanele vulnerabile.
„Pot să le dea acestor români un ajutor tip one-off. Doar din ce încasezi suplimentar la buget din combustibili, poți să dai ușor 200 de lei lunar celor vulnerabili pentru motorină, gaze, curent etc.
Pentru asta nici nu este nevoie de plafonare – de care apostolii ultra-liberalismului fug ca dracul de tămâie, vezi, Doamne, că afectează libera concurență!
Da, foarte bună concurența, mai ales când se aliniază instant la cel mai de sus preț al pieței – că profitul este ținta oricărei afaceri, nu? Trebuie doar să vrei și să simți empatie față de semenii tăi!
Din păcate, Bolojan și empatia sunt două drepte paralele. Nu poți pretinde empatie unui satrap care vede în satâr drept etalonul performanței”, a mai scris Marcel Ciolacu.
Fostul premier se adresează, la final, parlamentarilor PNL și îi adresează, acid, o urare, actualului prim-ministru, care își serbează ziua de naștere.
