Coaliția merge mai departe. Bolojan: S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susținută

Coaliția merge mai departe. Bolojan: S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susținută

Anunțul a fost făcut joi după o discuție a liderilor coaliției de guvernare.

„S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susținută de coaliție, aveam două posibilități. Prima era să creștem deficitul… nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem componenta de cheltuieli”,  a explicat Ilie Bolojan.

Practic, este vorba despre amânarea pentru anii următori a unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe judecătorești.

„Celelalte amendamente nu vor fi aprobate”, a transmis Ilie Bolojan

Discuțiile despre buget vor fi reluate tot joi.

„La prânz vor fi reluate discuțiile în comisia de buget, ne propunem ca în această seară să înceapă discuțiile în plen”, a mai spus Bolojan adăugând că bugetul ar putea fi aprobat vineri.

Pachetul social a fost o condiție impusă de PSD pentru a aproba bugetul și a continua să rămână în coaliția de guvernare.