Motorina a ajuns la 10 lei. Băsescu spune până când va continua scumpirea carburanților

Motorina a ajuns la 10 lei. Băsescu spune până când va continua scumpirea carburanților

Traian Băsescu a vorbit la România TV din perspectiva unui fost comandant de navă care a transportat petrol. Diagnosticul său este simplu și dur.

„Creșterea prețului se va opri doar dacă se opresc acțiunile militare și dacă se deschide Ormuz”, a declarat el. În lipsa acestor condiții, scumpirea va continua fără un plafon previzibil.

120 de dolari pe baril, un prag care poate fi depășit

Băsescu și-a amintit perioada în care barilul de țiței ajunsese la 120 de dolari. „Era o adevărată dramă”, a spus el. Acum, în contextul actual, acest prag ar putea fi depășit în decurs de o săptămână dacă războiul continuă.

Fostul președinte și-a exprimat îngrijorarea față de un scenariu și mai grav: lovirea instalațiilor de desalinizare a apei din Golf sau incendierea câmpurilor petrolifere. „Sper din suflet că nu se va ajunge acolo”, a spus el.

Riscul extinderii conflictului

Băsescu a avertizat că implicarea militară a mai multor state NATO în atacurile asupra Iranului ar putea declanșa reacții din partea Rusiei și Chinei.

„Dacă ne ducem – Marea Britanie, Franța, Olanda, toată lumea – să bombardăm Iranul, stimulăm reacția Federației Ruse și a Chinei, care vor veni în sprijinul Iranului”, a explicat fostul președinte.

Concluzia sa este îngrijorătoare. „Premisele unui război mondial sunt majore”, a afirmat Băsescu. El a adăugat că nicio mare putere nucleară nu acceptă să piardă un război fără a fi tentată să lanseze arma nucleară.