Ce se întâmplă cu prețul combustibililor la pompă după măsurile luate de Guvern

Bogdan Ivan a spus că măsurile care au fost decise în zona protecției transportatorilor, cu suma de 0,85 lei pe litru, reprezintă un impact de circa 600 de milioane, iar ce s-a decis în segmentul de agricultură, încă 2,6 lei pe litru de motorină, care se scade automat din costul final pe o rambursare directă din partea Ministerului de Finanțe, tot undeva în jurul acestei cifre de 600 de milioane, impact bugetar.
Întrebat, luni, cu cât va scădea adaosul comercial sau cu cât se așteaptă să scade prețul la pompă, Ivan a spus că în momentul de față toate aceste măsuri au rolul de a stabiliza, dar nu pot să schimbe dinamica internațională a prețurilor în condițiile în care chiar astăzi există o dublare a prețului tonei de motorină.
Întrebat, în continuare, dacă va scădea prețul la pompă, ministrul Energiei a spus că este evident că în momentul de față aceste măsuri sunt unele care pe termen scurt, mediu și lung vor avea un impact de protecție a pieței și de limitare a impactului negativ.
„Dacă vreți să vă dau o răspuns foarte cert că de mâine se va schimba această dinamică cu o anumită cifră certă… Am spus-o foarte clar. Până acum, am propus un set mai larg de măsuri în numele Ministerului Energiei, care au fost analizate și de Ministerul de Finanțe și care la final, după discuțiile și din coaliție, au fost adoptate. Acum avem deja un agreement pe un nou pachet, de asemenea mai sunt alte măsuri pe care le-am propus și care acum sunt în analiză la nivelul Guvernului și care, din punctul meu de vedere, trebuie luate de îndată și, în același timp, trebuie ca fiecare ban colectat suplimentar de către statul român în această perioadă în care au crescut prețurile carburanților să se întoarcă integral înapoi la oameni, sub o formă sau altă. Iar acest lucru va fi evident decis tot în perioada următoare de către premierul României”, a spus Bogdan Ivan.
Ivan menționează că România produce undeva la peste 5 milioane de tone de motorină, în urma activității rafinăriei.
„În momentul de față nu poți să interzici exportul produselor pe care le se află în tranzit. Nu aduci motorină în România ca să o vinzi mai departe. E logic. Evit să spun cuantumuri precise pentru că, dacă aș avea un glob de cristal în care să pot prevedea viitorul, în care să pot prevedea modul în care arată conflictul armat din Orientul Mijlociu, cât va dura, cine pe cine va ataca, ce instalație de petrol-gaze va fi atacată, aș putea să vă fac aceste lucruri. La fel cum nu am eu acest glob de cristal, nu cred că l-are nimeni altcineva. Ca să fiu foarte clar, n-am un glob de cristal în care să mă uit și să spun că acest război va dura încă o lună 5 luni, 10 luni și modul în care va arăta dinamica prețului la nivel internațional”, a declarat Bogdan Ivan.
Dacă firmele nu vor respecta măsurile ce vor adoptate marți de guvern, „avem un mecanism foarte clar prin care ANAF, Consiliul Concurenței, ANPC, odată adoptat acest act normativ și publicat în Monitorul Oficial, vor putea să intre total în bucătăria interna a tuturor acestor companii”. Aceste organisme deja au făcut aceste controale în bază legislației în vigoare, dar odată cu adoptarea acestei noi ordonanțe vor putea să vadă fiecare detaliu, fiecare flux pentru a fi date asigurări că nu va fi nicio creștere speculativă a prețului la pompă.
