Australia și Uniunea Europeană au semnat un amplu acord de liber schimb

Australia și Uniunea Europeană (UE) au semnat marți la Canberra un acord de liber schimb amplu, punctul culminant al anilor de negocieri, potrivit Le Figaro.
Acordul a fost semnat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de prim-ministrul australian, Anthony Albanese, în cadrul unei ceremonii din capitala Australiei.
Australia și UE au convenit, de asemenea, să își consolideze cooperarea în domeniul apărării în fața „provocărilor actuale de securitate”, au declarat cei doi parteneri. Aceștia vor colabora pentru a „îmbunătăți cooperarea în domeniul securității maritime, al securității cibernetice, al combaterii amenințărilor hibride și al combaterii manipulării informațiilor și a interferențelor străine”, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat.
