Racheta Artemis II a fost lansată cu succes

Racheta Artemis II a fost lansată cu succes

În momentul lansării, motoare ale rachetei NASA au răsunat cu putere, iar racheta s-a înălțat în spațiu cu succes.

Momentul decolării a fost privit de mii de oameni, atât cei care au fost prezenți fizic la lansarea rachetei din Florida, dar și curioșii care au privit cu nerăbdare lansarea online, prin intermediul transmisiunii live a NASA.

Racheta Artemis II a dispărut în cer, iar reprezentanții NASA tocmai au declarat că funcționează „conform specificațiilor”. Acesta este un semn clar că totul a decurs bine. Racheta depășește în prezent viteza de aproximativ 8.046 de mile pe oră.

Ce urmează?

La aproximativ opt minute după decolare, motoarele principale ale sistemului de lansare spațială (Space Launch System) se vor opri. Etapa superioară a rachetei-purtătoare, împreună cu capsula Orion, se va separa de restul rachetei și, în acel moment, astronauții se vor afla în spațiu.

La aproximativ 49 de minute după decolare, motorul etajului superior se va aprinde pentru a propulsa capsula care transportă echipajul la o altitudine sigură de 100 de mile deasupra Pământului.

Aproximativ o oră mai târziu, motorul se va aprinde din nou pentru a ridica nava spațială și mai sus, pe o orbită terestră înaltă.

După aceea, membrii echipajului Artemis II vor petrece următoarele 23 de ore testând toate sistemele Orion în timp ce orbitează în jurul Pământului.

Astronauții vor verifica, de exemplu, dacă distribuitorul de apă de la bord funcționează corespunzător și dacă sistemul de purificare a aerului elimină dioxidul de carbon din aer.

Membrii echipajului vor rearanja, de asemenea, părți din interiorul capsulei pentru a-și asigura mai mult spațiu de locuit și de lucru în următoarele 10 zile.