Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru modernizarea pieței de capital. Care sunt principalele prevederi propuse de Ministerul Finanțelor și care vor merge în Parlament

Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru modernizarea pieței de capital. Care sunt principalele prevederi propuse de Ministerul Finanțelor și care vor merge în Parlament

Actul normativ elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în urma consultării cu reprezentanții industriei, își propune modernizarea și eficientizarea funcționării pieței de capital din România, precum și facilitarea accesului investitorilor la produse financiare diversificate, a transmis, joi, Ministerul Finanțelor.

Proiectul contribuie la implementarea Strategiei naționale privind dezvoltarea pieței de capital 2023–2026 și vizează, în principal, simplificarea procedurilor, creșterea flexibilității investiționale și alinierea la evoluțiile cadrului european.

Potrivit oficialilor MFP, principalele elemente ale proiectului sunt:

  • Facilitarea accesului investitorilor și eficientizarea distribuției

Se introduce posibilitatea distribuirii titlurilor de participare prin intermediul contului global, mecanism care permite intermediarilor autorizați să gestioneze relația cu investitorii în mod agregat, contribuind la reducerea costurilor operaționale și la extinderea accesului la produse de investiții.

  • Extinderea bazei de investitori

Se introduce categoria investitorilor semi-profesionali, oferind posibilitatea participării la fonduri destinate investitorilor profesionali, în condiții adecvate de informare și asumare a riscurilor.

  • Simplificarea procedurilor administrative

Pentru anumite categorii de fonduri destinate investitorilor profesionali, se instituie o procedură de înregistrare, în locul celei de autorizare, reducând durata și complexitatea proceselor administrative.

  • Adaptarea cadrului investițional la evoluțiile pieței

Proiectul permite diversificarea activelor în care pot investi fondurile, inclusiv în anumite tipuri de active digitale, cu respectarea cadrului european aplicabil (MiCA).

  • Îmbunătățirea cadrului de reglementare și supraveghere

Sunt introduse măsuri de clarificare și corelare a regimului aplicabil, inclusiv în materia sancțiunilor, în vederea asigurării unui cadru coerent și predictibil pentru participanții la piață.

  • Alinierea la legislația europeană

Proiectul transpune prevederi ale Directivei (UE) 2024/2994 privind tratamentul riscului de contraparte pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate compensate central.

Prin aceste măsuri, se urmărește dezvoltarea pieței de capital din România și crearea unor condiții mai eficiente pentru finanțarea economiei reale.

Proiectul face parte dintr-un set mai larg de inițiative guvernamentale destinate stimulării investițiilor și dezvoltării pieței de capital, care includ și alte măsuri aflate în diverse etape de elaborare sau implementare.

Odată adoptat de Executiv, proiectul de lege va fi trimis spre dezbatere celor două camere ale Parlamentului și supus controlului de constituționalitate și va intra în vigoare, dacă nu se prevede altfel, la trei zile de la publicarea actului normativ promulgat de șeful statului.