Sinner pune presiune pe Alcaraz înaintea „sezonului” de zgură. Duel strâns pentru locul 1 ATP

Jannik Sinner a recuperat masiv în luna martie, culminând cu titlul câștigat la Miami Open, după ce anterior s-a impus și la Indian Wells. Italianul a realizat astfel „Sunshine Double” fără să cedeze vreun set, o performanță în premieră în circuitul masculin.
În urma acestor rezultate, diferența dintre cei doi în fruntea ierarhiei ATP s-a redus semnificativ. De la peste 3.000 de puncte înainte de turneul de la Indian Wells, a ajuns acum la 1.190 de puncte.
De partea cealaltă, Carlos Alcaraz nu a reușit să-și apere integral punctele din martie, fiind eliminat în semifinalele de la Indian Wells și în turul al treilea la Miami.
Liderul mondial intră însă într-o perioadă dificilă a sezonului, în care are de apărat 4.300 de puncte pe zgură.
În 2025 a dominat această suprafață. A obținut titluri la Mastersul de la Monte Carlo, la Italian Open și la turneul de Grad Slam de la Roland Garros. În plus, a bifat o finală și la Barcelona.
În contrast, Sinner are doar 1.950 de puncte de apărat și niciunul până la Roma, ceea ce îi oferă un avantaj strategic uriaș. Italianul are un parcurs excelente în 2026, cu 19 victorii și doar 2 înfrângeri.
Cei doi mari rivali ai noii generații nu s-au întâlnit încă în 2026. Însă, ar putea să se confrunte la primul mare test al „sezonului” de zgură. Ambii urmează să participe la Mastersul de la Monte Carlo, care începe săptămâna viitoare.
