Cel puțin 11 persoane au fost ucise în urma unui atac israelian asupra Libanului

Cel puțin 11 persoane au fost ucise în urma unui atac israelian asupra Libanului

Un raid aerian israelian asupra satului Kfarhata, din sudul Libanului, s-a soldat cu moartea a șapte persoane, printre care și un copil de patru ani, a anunțat Ministerul Sănătății din Liban. Armata israeliană a lansat atacurile după ce emisese un ordin de evacuare a zonei. 

Israelul a lansat atacuri și asupra capitalei libaneze, Beirut, unde patru persoane au fost ucise și alte 39 au fost rănite, notează Reuters.  

Libanul a fost atras în conflictul din Orientul Mijlociu după ce gruparea militantă Hezbollah a lansat atacuri asupra Israelul ca ripostă pentru eliminarea fostului lider suprem al Iranului, ayatollahului Ali Khamenei. Atacurile au atras reacția Israelul care și-a intensificat atacurile asupra Libanului și a lansat o incursiune terestră în sudul țării.

Ministerul Sănătății libanez a anunțat că, până duminică, 1.461 de persoane au fost ucise, de la începutul conflictului, iar autoritățile israeliene susțin că au pierdut doar zece soldați în operațiunile din Liban. 

Israelul a lansat atacul în ziua Paștelui catolic, o sărbătoare celebrată de aproximativ o treime dintre libanezi. 

Deși Ierusalimul vrea să formeze o zonă tampon de până la 30 km în interiorul Libanului, zeci de mii de civili, inclusiv un grup de 9.000 de creștini din localitățile de frontieră, refuză să își părăsească locuințele.