Trei noi noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2 și A3. Lucrările de execuție încep în luna mai

Autoritățile au emis ordinele de începere pentru construcția a trei noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2 și A3, care vizează îmbunătățirea conectivității și accesului către rețeaua de mare viteză din România.
Anunțul a fost făcut miercuri de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, exproprierile sunt deja făcute, iar autorizațiile de construire au fost emise. În acest sens, lucrările de execuție vor începe în luna mai.
„Au fost emise Ordinele de începere a lucrărilor pentru construirea a 3 noduri rutiere importante, localizate pe 3 autostrăzi din rețeaua națională. Astfel, în perioada următoare, constructorii vor executa lucrări pregătitoare pentru organizarea de șantier, iar în luna mai, vor demara lucrările de execuție. Sunt licitații de tip fidic roșu, ceea ce înseamnă că exproprierile sunt deja făcute și autorizațiile de construire emise”, a scris Scriosteanu pe Facebook.
Unde vor fi construite cele trei noi noduri rutiere
Primul proiect vizează realizarea unui nod rutier pe Autostrada A1 București–Pitești, la kilometrul 73+100, în zona localității Ionești, la intersecția cu DJ702F. Investiția se ridică la 41,3 milioane de lei fără TVA și presupune amenajarea completă a nodului pentru toate relațiile de trafic, la o viteză minimă de proiectare de 40 km/h. Lucrările vor fi executate de BOG’ART SRL.
Al doilea nod rutier va fi construit pe Autostrada A2 București–Constanța, la kilometrul 90+100, la intersecția cu DJ306 și DN3A, în zona localității Dragoș Vodă, județul Călărași. Contractul, în valoare de 60,5 milioane de lei fără TVA, va fi realizat de asocierea BOG’ART SRL și OYL COMPANY Holding SRL.
Cel de-al treilea nod rutier va fi construit pe Autostrada A3 București–Ploiești, la kilometrul 36+700, în zona Gruiu–Nuci, din județul Ilfov. Nodul rutier, în valoare de 57,2 milioane de lei fără TVA, este realizat „la solicitarea și în colaborare cu Primăria comunei Gruiu, Primăria comunei Nuci și Consiliul Județean Ilfov”, iar constructorul este BOG’ART SRL. Scopul construirii acestui nod rutier este acela de a îmbunătăți conectivitatea în zona de nord a județului Ilfov.
Durata de execuție pentru fiecare obiectiv este estimată la 10 luni, iar sursa de finanțare a acestor proiecte este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin cadrul Programului Transport 2021-2027, și cofinanțare de la Bugetul de Stat.
