Un bărbat a murit strivit de un utilaj care a căzut într-o râpă adâncă în județul Bihor

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor au intervenit joi dimineață în localitatea Bulz, în apropierea barajului Leș, unde a avut loc un grav incident de muncă. Un cilindru compactor s-a răsturnat și a căzut într-o râpă cu o adâncime de aproximativ 7 metri, surprinzând o persoană sub utilaj.
Potrivit ISU Bihor, la locul accidentului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, echipajul de descarcerare grea, precum și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA). În sprijin a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, cu medic. De asemenea, la intervenție au participat și echipaje Salvamont, pentru sprijin în acțiunea de salvare din zona greu accesibilă.
Intervenția a fost deosebit de dificilă, din cauza terenului accidentat și a poziției utilajului.
Victima prezinta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la fața locului.
