Incendiu într-un bloc din Florești: 22 de persoane au fost evacuate, fără victime raportate

Potrivit ISU Prahova, în jurul orei 21:50, autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112 privind apariția unui incendiu într-un apartament situat într-un bloc din localitatea Florești.
Pentru gestionarea situației, au fost trimise două autospeciale de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi, alături de un echipaj SMURD aparținând Detașamentului Câmpina.
La sosirea forțelor de intervenție, casa scării era plină de fum, ceea ce a impus evacuarea imediată a locatarilor. În paralel, pompierii au început verificările pentru localizarea sursei de fum.
În total, 12 persoane au fost evacuate de echipele de intervenție, iar alte 10 persoane au ieșit singure din clădire. Nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite.
Sursa degajării de fum a fost identificată într-un apartament, unde o cratiță a fost lăsată nesupravegheată pe aragaz. Situația a fost rapid controlată, iar incendiul a fost stins într-un timp scurt.
Ulterior, spațiile au fost aerisite, astfel încât locatarii să poată reveni în siguranță în locuințe.
