Japonia ridică interdicția asupra exportului de arme letale

Decizia executivului deschide calea pentru extinderea vânzărilor de armament japonez pe plan internațional și face parte din strategia Tokyo-ului de consolidare a industriei de apărare și de aprofundare a cooperării cu partenerii săi în domeniul securității, notează Associated Press.
Decizia Japoniei vine pe fondul intensificării provocărilor de securitate la nivel regional. Deși China a criticat decizia guvernului Japoniei, mai multe state aliate din precum Australia sau state din Asia de Sud-Est și Europa, au salutat măsura.
Anterior, Japonia limita exporturile de echipamente militare pentru domenii non-letale, precum operațiuni de salvare, transport, supraveghere sau deminare.
Noile reglementări adoptate elimină majoritatea restricțiilor și permit exportul de echipamente precum avioane de luptă, rachete și distrugătoare.
Înainte de adoptarea măsurii, exporturile japoneze au inclus echipamente defensive sau neletale, precum veste antiglonț, măști de gaz, vehicule civile destinate Ucrainei sau sisteme radar livrate Filipinelor.
