Diana Buzoianu: Din punctul meu de vedere, AUR este un partid extremist

Diana Buzoianu: Din punctul meu de vedere, AUR este un partid extremist

Diana Buzoianu a fost întrebată joi seara, Antena 3 CNN, cum explică faptul că vrea să funcționeze într-un guvern cu sprijin AUR.

„Vom vedea exact cine va vota și vom vedea care va fi votul. În momentul acesta nu știm exact care va fi votul, pentru că nu știm care sunt negocierile. Din punctul meu de vedere, AUR este un partid extremist, da”, a spus ministra Mediului.

Ea a fost întrebată dacă USR poate respecta cele trei condiții impuse de AUR pentru negocieri: Parlament cu 300 de membri, alegeri în două tururi și reducerea subvențiilor la partide.

„USR cu siguranță susține aceste proiecte, nu de alta, dar le-am trecut inclusiv în Parlament, le-am depus în Parlament, înainte să fie format AUR.

Rugată să explice de ce parlamentarii AUR erau înainte extremiști și acum sunt buni să dea un vot pentru susținerea guvernului Bolojan, Diana Buzoianu a răspuns: „Să știți că eu nu cred că părerile doctrinare se vor schimba. Adică vor exista păreri fundamental diferite în continuare, și dacă aleg să voteze pentru moțiune, și dacă aleg să voteze împotriva moțiunii”.

La întrebarea „Nu vă deranjează să funcționați într-un guvern care este sprijinit de AUR?”, ministra a spus: „Nu suntem în acest moment în punctul în care avem un guvern care a fost votat cu o moțiune sau nu. În al doilea rând mă deranjează mult mai mult faptul că un partid care s-a dat pro-european un an de zile, a blocat reforme în guvern, și ne pune în situația în care nu mai știm cum să se formeze un guvern mai departe. Și asta este o matematică și o formulă la care tot PSD trebuie să răspundă”.