Cât de pregătite sunt autoritățile pentru gestionarea unui nou Cernobîl? Cum a reacționat familia Ceaușescu și care sunt lecțiile învățate după 40 de ani

Într-o epocă a informației venită instantaneu pe rețele sociale, în live-uri online sau tv, este aproape de neimaginat cum o catastrofă cu zeci de victime directe și mii de afecțiuni asociate în timp, poate fi ascunsă opiniei publice timp de aproape trei zile.

S-a întâmplat însă acum 40 de ani la Cernobîl și, potrivit cronologiei și documentelor de arhivă prezentate vineri jurnaliștilor de autorități în cadrul workshopului „Cernobîl 40: De la accident la lecții operaționale pentru comunicarea în criză”, organizat la Centrul de Informare, Pregătire și Răspuns la Incidente, Evenimente Radiologice și Nucleare (CIPRIERN), de sub umbrela CNCAN.

Cronologia evenimentelor de acul patru decenii

Pe 26 aprilie 1986, la ora 01:23 o explozie masivă se producea la un reactor al centralei nucleare de la Cernobîl, un accident care a durat câteva secunde, dar despre care populația nu a aflat nicio informație oficială timp de aproximativ 65 de ore.

Datele oficiale indică 31 de decese directe și aproximativ 5.000 de cazuri de cancer asociate, precum și cea mai mare rată de tulburări de stres post-traumatic.

Pentru aproape trei zile, oamenii din apropierea centralei și din toată Europa nu au primit nicio informare, iar primele semnale de alarmă au venit din afara URSS, abia pe 28 aprilie dimineața, când Suedia a detectat radiații anormale și a suspectat un accident nuclear în URSS.

Autoritățile sovietice au recunoscut oficial incidentul abia în seara zilei de 28 aprilie, la 65 de ore de la producere, printr-un anunț de 20 de secunde, fără alte detalii.

Elena Ceaușescu: „Nu se poate așa ceva!”

În România, „conducerea de partid și de stat” – respectiv Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. s-a întâlnit abia pe 1 mai, după ce o notă oficială a Ministerului Apărării Națioanale i-a fost transmisă secretarului general Nicolae Ceaușescu în data de 30 aprilie.

Abia în ședința din 1 mai – când, conform steogramei pusă la dispoziție de oficialii CNCAN (vezi facsimil), încă nu venise o comunicare de la Moscova, nici dinspre specialiști, nici pe linie de partid – șeful statului a dispus să fie informată populația în cel mai scurt timp, în cel mai apropiat jurnal tv.

„Să știm dacă mai arde în continuare, care este situația”, „Trebuie să spunem că au apărut și la noi radiații, și vrem să știm de facem. Nu se poate așa!”, exclama Elena Ceaușescu în timpul ședinței din 1 mai.

La finalul ședinței, ea a menționat o posibilă măsură, care chiar a fost implementată, așa cum își amintesc cei care erau în sistemul de învățământ în lunile care au urmat accidentului tehnic, deși specialiștii nu îi recunosc neapărat eficiența post eveniment: „Trebuie să îmi pregățiți o documentație, ca să știm precis cu ce pot fi combătute unele substanțe, spre exemplu: iodul. Asta ca să putem lua măsurile necesare, să acționăm rapid”.

Actualul timp de răspuns

În prezent, la patru decenii distanță, și după ieșirea dintr-un regim dictatorial, termenul de comunicare într-un caz urgență radiologică sau nucleară, conform strategiilor de răspuns ale responsabililor români este de o jumătate de oră de la declanșare.

Asta înseamnă un timp de 130 de ori mai scurt față de cel asumat acum 40 de ani de Moscova.

Accidentul de la Cernobîl a lăsat lecţii care au fost foarte utile în vederea îmbunătăţirii comunicării publice, eficienţei autorităţilor de reglementare şi a îmbunătăţirii măsurilor de securitate nucleară pentru toate instalaţiile, după cum a declarat preşedintele CNCAN, Cantemir Marian Ciurea-Ercău, în deschiderea workshopului de vineri.

„O serie de măsuri au fost luate astfel încât evenimente similare şi erori de proiectare, cum au fost cele de la Cernobîl să nu mai aibă loc la nicio instalaţie nucleară, nu doar în România, cât şi la nivel internaţional. Au fost actualizate standarde de securitate nucleară, au fost îmbunătăţite proceduri de răspuns la urgenţă, capabilităţi de răspuns ale autorităţilor de reglementare în situaţii de criză, convenţii de notificare rapidă ale evenimentelor potenţiale, consecinţe asupra altor state. Toate acestea au condus la un nivel de securitate nucleară mai îmbunătăţit şi la protecţia populaţiei pentru asemenea evenimente, astfel încât consecinţe asupra sănătăţii de genul celor care au avut loc acum 40 de ani la Cernobîl să nu mai aibă loc”, a subliniat afirmat preşedintele instituţiei.

Percepția devine realitate operațională în lipsa comunicării, este una din lecțiile vitale după Cernobîl, discutate la București.

Conform strategiei prezentate jurnaliștilor, considerați parteneri strategici în gestionarea situațiilor de urgență, în primele 30 de minute, CNCAN are responsabilitatea de a publica primul comunicat de presă cu privire la incident/eveniment pe pagina oficială a instituției (www.cncan.ro).

Până la activarea Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, numai CNCAN coordonează comunicarea publică, iar populația obține primele informații corecte de aici.

După ce se declară urgență generală, este activat CNCCI, iar comunicarea publică este coordonată de CNSU, prin structura CICP – Centrul de Informare și Comunicare Publică, din cadrul CNCCI.

„Oamenii nu reacționează la risc, ci la ceea ce înțeleg că se întâmplă”

Workshopul „Cernobîl 40: De la accident la lecții operaționale pentru comunicarea în criză” organizat cu o zi înainte de comemorare, a adus în prim-plan o concluzie esențială: într-o situație de urgență nucleară sau radiologică, modul în care informația este comunicată influențează direct percepția riscului, comportamentul public și eficiența răspunsului instituțional.

Potrivit oficialilor, impactul unui astfel de accident nu este doar tehnic, ci și profund social și comunicațional. Lipsa comunicării în primele ore a generat un vid informațional care a alimentat incertitudinea, a amplificat zvonurile și a dus la pierderea controlului asupra percepției publice.

În prezent, aceste lecții sunt integrate și testate în exerciții internaționale de amploare, precum ConvEx-3, unde comunicarea este evaluată ca funcție operațională a răspunsului. De la coerența mesajelor între instituții, până la reacția în timp real la presiunea media și gestionarea fluxurilor de informație, comunicarea este tratată ca element critic pentru stabilitate și încredere publică.

„Comunicarea nu este doar un instrument de informare, ci o componentă a răspunsului în situații de urgență,” a declarat Petre Min, Head of Emergency Preparedness and Response, CNCAN.

„Oamenii nu reacționează la risc, ci la ceea ce înțeleg că se întâmplă. În lipsa unei comunicări clare și rapide, percepția devine realitate operațională,” a subliniat Luciana-Elena Petrescu, Romania Country Chapter Lead al European Association of Communication Directors (EACD).

Mesajul central al evenimentului, care a inclus și un exercițiu practic de simulare, este cu totul altul față de acum 40 de ani: în criză, comunicarea nu reflectă realitatea — o definește.

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare este autoritatea națională competentă în domeniul securității nucleare și radiologice, responsabilă de reglementare, control și gestionarea situațiilor de urgență în România.

Centrul de Informare, Pregătire și Răspuns la Incidente, Evenimente Radiologice și Nucleare (CIPRIERN) este structura specializată a CNCAN care coordonează pregătirea și sprijină răspunsul în situații de urgență nucleară și radiologică. Centrul asigură instruirea, exercițiile de pregătire și facilitarea comunicării publice, contribuind la un răspuns coerent și la o informare rapidă și responsabilă a publicului.