Prețurile petrolului cresc din nou, pe fondul blocării negocierilor de pace SUA-Iran

Prețurile petrolului au crescut din nou, în contextul în care negocierile de pace dintre SUA și Iran se află într-un impas.
Potrivit BBC, Brent, referința globală, a crescut cu aproape 2% și a ajuns la 107,26 dolari pe baril. Pe de altă parte, țițeiul tranzacționat în SUA a crescut cu 1%, ajungând la 95,40 dolari.
Aceste majorări vin în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, a declarat în weekend că Washingtonul a anulat planurile de a trimite o echipă în Pakistan pentru negocieri cu omologii iranieni.
Pe de altă parte, ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, a declarat duminică faptul că „discuții importante privind chestiuni bilaterale și evoluțiile regionale” sunt în curs cu Oman.
Prețul petrolului Brent a crescut cu peste 10% de când liderul de la Casa Albă a anunțat săptămâna trecută că va prelungi armistițiul cu Teheranul.
Surse Axios: Ce vrea Iranul pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
Diplomații iranieni le-au făcut americanilor o propunere neașteptată privind încheierea conflictului. Potrivit Axios, care citează mai multe surse, Iranul a propus redeschiderea Strâmtorii Ormuz și încheierea războiului, amânând în același timp negocierile despre programul nuclear pentru o etapă ulterioară.
Propunerea a fost transmisă SUA prin intermediul unor mediatori, inclusiv Pakistan. Sursele anunță că planul urmărește să ocolească dezacordurile privind programul de îmbogățire a uraniului și să obțină un acord rapid.
