Ciprian Șerban, fostul ministru al Transporturilor spune că TAROM nu se va închide

Ciprian Șerban, fostul ministru al Transporturilor spune că TAROM nu se va închide

„Directorul de acolo are un plan foarte bun, din punctul meu de vedere, Avem o înțelegere și cu Comisia. Am dat un ajutor de stat anul trecut de 65 de milioane. Mai avem încă 65 de milioane în buget pe care ar trebui să-i acordăm acest an. Mi se pare potrivit. În momentul în care ai ceva ce funcționează în țara ta, să trebuiască să vinzi”, declară Ciprian Șerban.

Întrebat dacă Tarom se va închide, acesta a precizat: „Dați-mi voie să cred că nu se va întâmpla acest lucru”, conchide Șerban.

La jumătatea lunii aprilie, Vicepremierul Oana Gheorghiu anunța că TAROM generează pierderi de mai bine de 10 ani și anunța că Guvernul urma să decidă ce va face în cazul acestei companii, în cazul în care planul de restructurare a acestei companii nu ar fi fost prelungit de Comisia Europeană și aceasta ar fi fost nevoită „să își regândească întregul flux”.

Reamintim că declarațiile Oanei Gheorghiu au generat reacții agresive din partea liderilor de sindicat din interiorul companiei, liderul Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pascu, acuzând că declarațiile vicepremierei au cauzat companiei pierderi, pentru că au existat pasageri care și-au anulat biletele de călătorie.