Guvernul aprobă peste 180 de milioane de euro pentru fermieri prin ajutoarele naționale tranzitorii

Potrivit actului normativ, valoarea totală a fondurilor se ridică la aproximativ 918,3 milioane de lei, echivalentul a peste 180,7 milioane de euro. Fondurile urmează să fie asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2026.
Din totalul alocat: 308,1 milioane lei (60,64 milioane euro) merg către sectorul vegetal, iar 610,2 milioane lei (120,11 milioane euro) sunt destinați sectorului zootehnic.
În sectorul vegetal, sprijinul financiar vizează culturile amplasate pe teren arabil, precum și culturi specifice precum inul și cânepa pentru fibră, tutunul, hameiul și sfecla de zahăr.
În sectorul zootehnic, ajutoarele sunt acordate pentru bovinele din sectorul lapte, bovinele din sectorul carne, precum și pentru ovine și caprine.
Beneficiarii măsurii sunt fermierii, persoane fizice sau juridice, care utilizează terenuri agricole și/sau dețin legal animale, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Condițiile de acordare și documentele necesare sunt stabilite prin Ordinul MADR nr. 125/2024, cu modificările și completările ulterioare.
