Sorin Grindeanu, comparație între „modelul Bolojan” și povestea cu Nastratin Hogea și măgarul

Sorin Grindeanu, comparație între „modelul Bolojan” și povestea cu Nastratin Hogea și măgarul

Întrebat ce măsuri ar lua pentru a repara efectele deciziilor economice recente, Grindeanu a susținut că modelul bazat pe austeritate a eșuat.

„În primul rând, haideți să spunem câteva lucruri care par că ne-au dus aici (…) Este clar că modelul, până la urmă, propus de Ilie Bolojan, cel legat de austeritate, cel legat de tăieri, până la urmă, nu și-a atins ținta.”

Liderul PSD a invocat că reducerea deficitului s-a făcut prin diminuarea investițiilor.

„Am văzut niște lăudători din aceștia, pe care-i cunoaștem cu toții, spunând ce tari suntem: în primul trimestru, deficitul e mult mai mic decât a fost anul trecut pe vremea aceasta”, a spus Grindeanu.

El a accentuat, însă, că în primul trimestru cheltuielile statului au crescut.

„Cheltuielile au crescut cu 1,2 miliarde mai mult decât în 2025, în primele trei luni. Iar investițiile au scăzut cu 6,5. Evident că, în acest scenariu, vorbim de o reducere a deficitului. Dar, suntem ca în povestea aia cu Nastratin Hogea și măgarul. Nastratin Hogea l-a învățat pe măgar să nu mai mânce și a fost foarte bucuros, dar, într-un final, măgarul a murit”, a adăugat el.

„Acum, spuneți dumneavoastră, cine e Nastratin și cine e măgarul, în cazul nostru, din păcate”, a încheiat Grindeanu.