Căscatul, tipar unic pentru fiecare persoană. Ce se întâmplă în creier când căscăm?
Studiul, realizat de o echipă de la Universitatea New South Wales din Australia a analizat ce se întâmplă în creier atunci când oamenii cască, respiră profund sau își controlează căscatul. În experiment au fost implicați 22 de voluntari sănătoși, monitorizați cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică.
Rezultatele au arătat că, deși căscatul seamănă mult cu o respirație profundă, efectele din interiorul creierului sunt diferite. „În mod surprinzător, căscatul modifică direcția de circulație a lichidului cefalorahidian în jurul creierului, invers față de respirația profundă”, au explicat cercetătorii, citați de ScienceAlert.
Crește fluxul de sânge din creier
O altă descoperire importantă este că atât căscatul, cât și respirațiile profunde cresc cantitatea de sânge care iese din creier, ceea ce ar putea permite intrarea unui nou flux de sânge.
Totuși, oamenii de știință spun că nu este clar încă ce înseamnă aceste schimbări. Una dintre ipoteze este că căscatul ar putea ajuta la „curățarea” creierului, prin eliminarea deșeurilor, iar alta că ar putea avea un rol în răcirea creierului.
Căscatul și eliminarea deșeurilor din creier
„Bolile neurodegenerative sunt asociate cu acumularea de deșeuri, iar odată cu vârsta acestea pot deveni mai numeroase. Nu știm exact cât de puternică este legătura cu modul în care este eliminat acest lichid, dar este un domeniu în care cercetările s-au intensificat în ultimul deceniu”, a explicat unul dintre autorii studiului.
Cercetătorii spun că acest mecanism ar putea ajuta la înțelegerea modului în care creierul își menține echilibrul și elimină substanțele reziduale.
Asemenea unei amprente
Studiul mai arată și că fiecare persoană are un tipar propriu de căscat, aproape ca o „amprentă”, ceea ce sugerează că acest comportament este controlat de mecanisme fixe din creier.
Deși căscatul este un comportament întâlnit la multe specii și încă nu este pe deplin înțeles, cercetătorii spun că ar putea avea un rol mai important decât se credea până acum în menținerea echilibrului sistemului nervos.