Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după un atac cu drone în proximitatea graniței cu România. A fost emis RO-Alert

Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după un atac cu drone în proximitatea graniței cu România. A fost emis RO-Alert

Ca urmare a detectării unui grup de 9 drone ce se îndrepta către spațiul aerian al Ucrainei, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din Nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 03.36, mesaj RO-Alert.

Sistemele de supraveghere nu au depistat semnale radar în spațiul aerian național.

Au fost raportate explozii pe malul ucrainean al Dunării, în zonele Izmail si Kilia.

Alerta aeriană a încetat la ora 4.03.

MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.