Premieră medicală: Fertilitatea ar putea fi restaurată chiar și în cazuri considerate ireversibile

Premieră medicală: Fertilitatea ar putea fi restaurată chiar și în cazuri considerate ireversibile

Cazul, relatat de Science Alert, a fost prezentat de o echipă medicală de la Spitalul Universitar din Bruxelles și Universitatea Liberă din Bruxelles, într-un studiu publicat pe platforma medRxiv înainte de evaluarea independentă realizată de experți din domeniu.

Țesut congelat aproape 20 de ani

Pacientul, care suferă de anemie falciformă, avea aproximativ 10 ani când medicii i-au îndepărtat unul dintre testicule înaintea tratamentului cu chimioterapie. Țesutul a fost congelat și păstrat pentru o eventuală utilizare viitoare.

La maturitate, bărbatul și-a exprimat dorința de a avea copii, însă medicii au descoperit că testiculul rămas nu mai producea celule reproductive viabile. În 2025, în cadrul unui studiu clinic, echipa medicală a decis să îi transplanteze țesutul păstrat din copilărie.

Medicii au obținut celule reproductive viabile

Potrivit cercetătorilor, la un an de la intervenție, unele dintre grefele transplantate produc deja spermatozoizi maturi și mobili. Totuși, acestea nu sunt conectate la canalul spermatic, ceea ce înseamnă că pacientul va avea probabil nevoie de proceduri de fertilizare asistată, prin care spermatozoizii vor fi combinați în laborator cu ovulele partenerei, pentru a putea avea un copil biologic.

Rezultatul oferă o speranță importantă copiilor care trec prin tratamente agresive, precum chimioterapia sau radioterapia, și care riscă să își piardă fertilitatea înainte de pubertate, spun medicii.

Șansă pentru copiii tratați de cancer

Tratamentul standard pentru adulți presupune conservarea spermei înainte de terapie, însă această opțiune nu există pentru copiii care nu au ajuns încă la maturitate sexuală. În schimb, testiculele conțin încă din copilărie celule stem speciale, care se pot transforma mai târziu în spermatozoizi.

„Dacă îngheți țesut și menții celulele vii, atunci ele ar trebui să își păstreze potențialul. Apoi reintroduci țesutul în mediul perfect pentru a fi stimulat”, a explicat endocrinologul pediatru Rod Mitchell, de la Universitatea din Edinburgh.

Primul caz reușit. Cercetările continuă

Spitalul Universitar din Bruxelles a fost primul din lume care a început, în 2002, să conserve prin congelare țesut testicular imatur pentru astfel de cazuri. De atunci, peste 3.000 de băieți din întreaga lume au beneficiat de această procedură experimentală.

Specialiștii avertizează însă că rezultatul obținut la un singur pacient nu este suficient pentru a demonstra eficiența metodei. Medicii vor continua să monitorizeze evoluția pacientului și eventualele rezultate ale procedurilor de fertilizare asistată.

„Dar este un pas important în cercetarea privind conservarea fertilității copiilor cu cancer sau alte boli grave ale sângelui”, a declarat specialistul în fertilitate Veerle Vloeberghs, de la clinica de fertilizare Brussels IVF din Belgia.