Semne de nemulțumire în Rusia. Popularitatea lui Vladimir Putin scade pe fondul războiului și problemelor economice

Potrivit ultimelor date publicate de institutul rus de sondare VTsIOM, controlat de stat, rata oficială de aprobare a liderului de la Kremlin a coborât la 65,6%, cel mai redus nivel de la începutul invaziei din Ucraina. Deși procentul rămâne foarte ridicat comparativ cu standardele occidentale, analiștii spun că în contextul rus scăderea este considerată semnificativă, mai arat[ Il Post.
Kremlinul nu a mai publicat sondajele obișnuite
În mod neobișnuit, VTsIOM nu a mai publicat sondajele săptămânale privind popularitatea lui Vladimir Putin timp de două săptămâni consecutive în luna mai. Pentru mai mulți observatori, lipsa datelor sugerează îngrijorări la nivelul Kremlinului privind starea de spirit a populației. Analiștii subliniază însă că sondajele din Rusia trebuie interpretate cu prudență, deoarece mulți cetățeni evită să își exprime sincer opiniile politice de teama represiunii. Politologul Abbas Gallyamov, fost autor de discursuri pentru Putin și devenit critic al regimului după plecarea din țară, susține că schimbarea importantă nu este creșterea numărului de opozanți, ci faptul că mai mulți ruși sunt dispuși să își exprime public nemulțumirea.
Restricțiile de internet provoacă iritare inclusiv la Moscova
Una dintre cele mai vizibile surse de frustrare o reprezintă restricțiile tot mai frecvente asupra internetului mobil. Autoritățile ruse susțin că întreruperile sunt necesare pentru protejarea infrastructurii împotriva atacurilor ucrainene cu drone, însă criticii spun că măsurile sunt folosite și pentru controlul informației și limitarea organizării opoziției. Blocajele afectează inclusiv mari orașe precum Moscova, unde trăiește o parte importantă a clasei urbane considerate apropiate de Kremlin. Restricțiile complică activități cotidiene precum plățile online, comenzile de taxi sau accesul la servicii publice digitale. În paralel, autoritățile continuă să limiteze accesul la platforme occidentale precum Meta și aplicații precum WhatsApp sau Telegram, promovând în schimb aplicații controlate de stat.
Economia încetinește, iar atacurile ucrainene se intensifică
Nemulțumirile sunt alimentate și de situația economică. După o perioadă în care economia rusă a rezistat mai bine decât anticipau multe state occidentale, semnele de încetinire devin tot mai vizibile. Creșterile salariale se reduc, taxele au fost majorate, iar prețurile alimentelor au crescut. În același timp, atacurile ucrainene cu drone lovesc tot mai des infrastructura energetică și militară din interiorul Rusia. Rafinăria din Tuapse, de la Marea Neagră, a fost afectată de incendii puternice după atacuri recente, iar locuitorii au criticat deschis reacția autorităților, un lucru rar întâlnit în spațiul public rus. Teama unor noi atacuri a determinat Kremlinul să reducă inclusiv amploarea paradei militare din 9 mai, eveniment simbolic folosit anual în propaganda regimului.
Regimul lui Vladimir Putin rămâne totuși stabil
În ciuda acestor semnale, analiștii avertizează că nu există indicii privind o prăbușire iminentă a regimului. De-a lungul ultimilor ani, Vladimir Putin a construit un aparat de securitate puternic și loial, capabil să reprime rapid orice formă de opoziție. Rusia a mai trecut prin valuri de proteste importante în 2011, 2018, 2019, 2021 și după invadarea Ucraina în 2022, însă autoritățile au răspuns de fiecare dată prin arestări masive și măsuri represive. Lipsa unei opoziții unite și eliminarea treptată a liderilor anti-Kremlin continuă să îi ofere lui Putin un control solid asupra puterii, în ciuda semnelor tot mai vizibile de oboseală și nemulțumire în societatea rusă.
