Călin Georgescu spune că „turul doi înapoi este un lucru care se va întâmpla”: „Să facem alegeri mâine”

Călin Georgescu spune că „turul doi înapoi este un lucru care se va întâmpla”: „Să facem alegeri mâine”

„Ca să dovedim clar cum stau lucrurile, să facem alegeri mâine”, a spus Călin Georgescu în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” de la Gândul.

Acesta a susținut că există „un președinte numit și unul ales” și că „e diferență mare”.

Călin Georgescu a afirmat că „adevărul și moralitatea au fost primele victime ale anulării alegerilor din 6 decembrie 2024” și a susținut că România „se află într-o cădere continuă în abis”.

Întrebat despre posibilitatea reluării turului al doilea al alegerilor prezidențiale anulate din 2024, acesta a răspuns că „turul doi înapoi este un lucru cu siguranță care se va întâmpla”.

El a cerut desecretizarea ședinței CSAT care a avut loc înaintea anulării alegerilor.

„Totul se știe, totul se cunoaște și totul este așa cum trebuie să fie. Este o chestiune de timp”, a declarat fostul candidat independent la alegerile prezidențiale.

Acesta a susținut că România „face parte dintr-o structură mult mai amplă a unei corupții la nivel european”.

Georgescu a declarat și că actuala situație politică reprezintă „o luptă între vechea administrație” americană și noua administrație de la Washington.

„Fostul președinte Biden, care l-a avut ca săgeată pe fiul său, a intoxicat nu doar lumea și țara lui, ci întreaga Europă. A folosit Fed pentru acțiuni foarte bizare, foarte ciudate. Situația din vecinătatea noastră, din Ucraina, i se datorează. Și, sigur, Bruxelles-ul l-a transformat într-un pudel”, a subliniat Georgescu.