Ilie Bolojan o apără pe Oana Gheorghiu: Nu consider că a făcut ceva ilegal sau imoral

Ilie Bolojan o apără pe Oana Gheorghiu: Nu consider că a făcut ceva ilegal sau imoral

Întrebat despre faptul că Oana Gheorghiu ar fi solicitat oficial către ADR și STS informații privind interesul pentru eventuale servicii oferite de un grup privat german, în condițiile în care o firmă din cadrul acestuia a finanțat anterior asociația „Dăruiește Viață”, reprezentată de aceasta, premierul interimar Ilie Bolojan a spus că nu vede nicio problemă în astfel de discuții.

„Nu consider că doamna Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral, întâlnindu-se cu o companie foarte importantă și comunicând cu cei care puteau fi interesați aspecte care puteau fi luate în discuție pentru o posibilă colaborare, fără să pună niciun fel de presiune asupra lor, fără să ascundă întâlnirile sau fără să comunice într-o formă care să fie cumva ascunsă”, a declarat Bolojan, la HotNews.

Demersuri normale pentru atragerea investițiilor

Premierul interimar a explicat că întâlnirile dintre reprezentanții statului și marile companii sunt normale și necesare pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea economică.

„Când ai o responsabilitate publică, nu ai cum să te gândești la dezvoltare, la locuri de muncă, la creștere, la transfer de tehnologie, dacă nu te întâlnești cu cei care pot să aducă aceste lucruri”, a afirmat acesta, dând exemplul perioadei în care a fost primar al municipiului Oradea.

Bolojan a subliniat și dimensiunea grupului, pe care l-a descris drept „cel mai mare grup european” atât în comerț, cât și în zona de cloud și IT, cu peste 600.000 de angajați.

„În momentul în care astfel de companii sunt interesate să investească în România, să facă o fabrică, să aducă o anumită tehnologie, nu mi se pare nimic anormal să verifici dacă ea este fezabilă”, a spus el.

În schimb, premierul interimar a precizat că ar fi inacceptabile eventuale intervenții pentru favorizarea unor interese private.

„Ce este anormal: să intri în tot felul de combinații cu ei, să încerci să-i direcționezi către anumite zone, să încerci să comisionezi anumite lucruri. Asta este anormal și sunt convins că doamna Gheorghiu nu a făcut asta”, a conchis Bolojan.