Cele 516 puncte care au așezat Bulgaria pe harta Eurovision
Dara a câștigat ediția aniversară, a 70-a, a Concursului Eurovision pentru Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, aducând, astfel, țării sale prima victorie din istoria participării sale.
O victorie pe care nimeni n-a anticipat-o. Ba chiar, marii specialiști în Eurovision, cei care urmăresc concursul de decenii, au dat ca favorită Finlanda, eliminând din start multe țări, printre care și Bulgaria.
Ei bine, surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât nimeni nu a văzut-o venind.
Bangaranga – electro-popul cu influențe folclorice care a rupt Eurovisionul
Piesa „Bangaranga” a fost lansată în 28 februarie anul acesta și a fost selectată prin votul publicului și al juriului pentru participarea la Eurovision.
Single-ul e un dance-pop / electro-pop cu influențe balcanice subtile, care nu te lovesc în moalele capului, dar sunt acolo.
Autorii – Dara (Darina Yotova), Anne Judith Wik, Cristian Tarcea și Dimitris Kontopoulos.
Un lucru, poate, interesant: în repetițiile pentru Eurovision, producția scenică a integrat elemente inspirate din tradiția bulgară Kukeri, una dintre cele mai spectaculoase și vechi tradiții ritualice din Bulgaria – un amestec de carnaval, ritual agrar și exorcizare simbolică, specifice zonei balcanice.
Vorbim de un mix foarte bine dozat de simboluri folclorice și staging ultramodern – un concept vizual curajos, dar în profund acord cu spiritul european al Eurovision – să-ți afirmi identitatea, să nu te topești printre culturi.
Presa internațională și rețelele de socializare au reacționat excelent
Presa internațională a reținut energia debordantă, coregrafia intensă, reacția excelentă a publicului.
Pe Reddit, comunitatea fanilor Eurovision a remarcat „stagingul incredibil de inteligent” și a constatat că „Dara vinde fiecare secundă din moment”.
Presa internațională reține, de asemenea, interpretarea rafinată și dinamica alertă.
Piesa bifează, practic, tot ce cere Eurovisionul ultrapostmodern: să aibă un refren memorabil, să aibă un beat bun de dat la radio, să aibă o identitate etnică clară, fără a deveni „folclor demonstrativ”, să aibă un staging cinematic și, bineînțeles, să fie autentic.
The Guardian a descris piesa ca fiind un „club hit bulgar cu potențial mare”.
Întrebată, într-una din intervențiile din timpul voturilor, ce este „Bangaranga”, Dara a explicat cu un optimism debordant că asta înseamnă „o stare de spirit, curajul de a-ți urma visul”.

