„Nu vom ridica un deget” / Filipine refuză categoric ancheta CPI privind miile de morți din războiul lui Duterte împotriva drogurilor

Președintele Ferdinand Marcos Jr. a respins investigația tribunalului internațional, invocând suveranitatea națională, relatează Reuters.
Mii de oameni au fost uciși în campania anti-drog a predecesorului său, Rodrigo Duterte.
Guvernul filipinez nu va coopera cu ancheta Curții Penale Internaționale privind campania brutală anti-narcotice desfășurată în timpul fostului președinte Rodrigo Duterte, a declarat marți președintele Ferdinand Marcos Jr.
„nu va ridica un deget”
„Consider că este o amenințare la adresa suveranității noastre. Prin urmare, guvernul filipinez nu va ridica un deget pentru a ajuta nicio investigație pe care o conduce CPI”, a spus Marcos în fața jurnaliștilor, reiterând o poziție pe care o mai exprimase anterior.
Declarația vine după ce, în iulie, CPI a respins apelul Manilei și a permis reluarea anchetei privind miile de ucideri din cadrul „războiului împotriva drogurilor” al lui Duterte, precum și alte presupuse abuzuri ale drepturilor omului.
Marcos a precizat că investigatorii CPI pot veni în Filipine „ca persoane obișnuite”, dar fără niciun sprijin din partea autorităților.
„străinii nu trebuie lăsați să se amestece în treburile țării”
Poziția sa contrazice o declarație făcută săptămâna trecută de ministrul justiției, care sugerase că guvernul ar putea permite ancheta dacă sunt respectate procedurile legale – o mișcare pe care tabăra lui Duterte o consideră ilegală.
Vicepreședinta Sara Duterte, fiica fostului președinte, a susținut și ea că „străinii nu trebuie lăsați să se amestece în treburile țării”, refuzând să participe la orice proces care, în opinia sa, ar aduce atingere sistemului judiciar filipinez.
Filipine s-au retras oficial din tribunalul internațional în 2019
La rândul său, fostul purtător de cuvânt prezidențial Salvador Panelo a numit o eventuală cooperare cu CPI „o capitulare absolută a dreptului nostru suveran”.
Filipine s-au retras oficial din tribunalul internațional în 2019, după ce Duterte i-a contestat autoritatea.
Poliția recunoaște oficial 6.200 de decese în operațiunile anti-drog, dar organizațiile pentru drepturile omului susțin că numărul real al victimelor este mult mai mare, acuzând forțele de ordine de execuții sistematice și mușamalizarea crimelor – acuzații pe care autoritățile le resping.
