CSM Oradea-Dinamo, meciul 3 al semifinalei LNBM. U-BT, aproape de calificare

CSM Oradea-Dinamo, meciul 3 al semifinalei LNBM. U-BT, aproape de calificare

CSM CSU Raiffeisen Oradea joacă duminică de la ora 20.00 cu Dinamo, în Sala Dinamo din Capitală.

Cele două echipe sunt la egalitate, după ce în primele două meciuri, disputate la Oradea, și-au împărțit victoriile.

În primul meci s-au impus orădenii cu 93-89, care au pierdut 80-81 în a doua partidă.

Meciul patru al seriei este programat marți, tot în Capitală.

În cea de-a doua semifinală, care pune față în față echipele U-BT Cluj-Napoca și SCM U Craiova, scorul este 2-0 după ce clujenii s-au impus sâmbătă seara cu 85-74. În primul meci, U-BT câștigase cu 85-75.

Seria se mută la Cluj-Napoca, unde miercuri este programat meciul al treilea.