Epidemia de obezitate împarte planeta în două: scad cazurile în țările bogate și cresc în cele sărace. Care este motivul

Omenirea trăiește de 40 de ani sub presiunea unei „epidemii globale de obezitate”, un val de creștere în greutate care mărește riscul de tumori, boli cardiovasculare, metabolice și neurologice. Termenul de „epidemie” a fost introdus de comunitatea științifică în anii ’90, pe fondul creșterii prevalenței obezității, și este folosit și astăzi pentru a descrie una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății globale. Organizația Mondială a Sănătății o numește „globezitate”, scrie El Pais.

Ideea unei pandemii neinfecțioase care se răspândește inevitabil pe glob s-a fixat în imaginarul colectiv, însă o nouă cercetare publicată miercuri în revista Nature, un reper al științei mondiale, nuanțează această perspectivă și deschide o fereastră spre optimism. Studiul arată că, deși această afecțiune este mai răspândită acum decât la sfârșitul secolului XX, în ultimii ani ritmul de creștere a încetinit sau chiar s-a inversat în regiunile mai favorizate ale planetei. Acolo unde continuă să crească accelerat este în țările mai sărace.

Descoperirea unei traiectorii diferite a obezității la nivel global oferă o rază de speranță în fața acestei amenințări. „Acest lucru oferă o perspectivă mai optimistă, sugerând că se fac progrese și pune sub semnul întrebării ideea larg acceptată că trăim o epidemie globală de obezitate, ceea ce ar putea simplifica excesiv diversitatea situațiilor din diferite țări”, susține Majid Ezzati, cercetător la Imperial College din Londra și autor al studiului, într-un comunicat.

Oamenii de știință afirmă că tendința către obezitate „nu este inevitabilă” și atribuie încetinirea epidemiei în țările bogate unui amestec de factori sociali, economici și tehnologici care influențează accesul la diferite alimente. În ceea ce privește apariția medicamentelor revoluționare anti-obezitate, precum Ozempic, autorii consideră că acestea sunt prea recente pentru a fi influențat deja tendințele, dar admit că vor juca un rol important în evoluția viitoare a prevalenței obezității.

Potrivit acestei cercetări, care a analizat datele a 232 de milioane de persoane din 200 de țări între 1980 și 2024, nivelurile de obezitate au evoluat în ritmuri diferite în lume în ultimii 45 de ani. În anii ’80, prevalența acestei afecțiuni a început să crească în țările bogate și s-a extins la nivel global, dar în ritmuri și intensități diferite, desenând traiectorii foarte eterogene.

Înainte de noul mileniu, de exemplu, prevalența obezității la copii din țările cu venituri mari era în creștere, dar această tendință a încetinit, s-a oprit sau chiar s-a inversat ulterior. Danemarca a fost prima țară care a reușit să încetinească fenomenul la începutul anilor ’90; au urmat Islanda, Elveția, Belgia și Germania. Până la mijlocul anilor 2000, creșterea obezității la copii stagnase în mare parte din țările bogate. Doar Australia, Finlanda și Suedia au continuat să înregistreze creșteri susținute ale obezității infantile.

Îmbunătățirile în țările cu venituri mari au fost observate mai întâi la copii și, aproximativ un deceniu mai târziu, la adulți. Mai întâi la femei și apoi la bărbați. Autorii subliniază că, până în 2024, în unele țări, precum Spania și Italia, ritmul de creștere a obezității la adulți a devenit negativ, ceea ce înseamnă că afecțiunea era în scădere.

Pentru Albert Goday, endocrinolog la Spitalul del Mar, această cercetare aduce „puțină lumină la capătul tunelului pandemiei de obezitate”, dar această rază de speranță nu trebuie să ducă la relaxare: „Se vede că acea creștere continuă a obezității s-a atenuat în unele regiuni. Dar ne putem relaxa pentru că epidemia este sub control? Nu. Dacă aceasta ar fi concluzia, ar fi greșit… Prevalența rămâne foarte ridicată”, avertizează expertul. Potrivit Ministerului Sănătății din Spania, 15% dintre adulți și 7% dintre copii suferă de obezitate.

Studiul publicat în Nature subliniază că, chiar și în aceste tendințe de scădere, țările bogate au încetinit fenomenul la niveluri foarte diferite. Stabilizarea sau inversarea în Europa Occidentală și Japonia s-a produs la prevalențe de 4%–15% la copii și 11%–23% la adulți. În schimb, în țările bogate de limbă engleză, precum Statele Unite și Noua Zeelandă, stabilizarea s-a produs la niveluri mult mai ridicate: între 25% și 43% la adulți și între 7% și 23% la copii.

Această fază de stagnare sau inversare a creșterii obezității a fost majoritară în țările bogate, dar nu generalizată: studiul arată că, în Finlanda și în rândul femeilor din Norvegia și Belgia, creșterea nu s-a oprit în acești 45 de ani.

Prăpastia inegalității

Cercetarea scoate în evidență, totodată, o prăpastie uriașă de inegalitate care continuă să se adâncească. Astfel, în ciuda progreselor din țările bogate, în regiunile mai sărace obezitatea a crescut constant în ultimele decenii. În 2024, ritmul de creștere a fost cel mai mare din istorie în 84 de țări pentru femei și în 109 pentru bărbați, majoritatea fiind state cu venituri mici sau medii.

Camille Lassale, cercetătoare la ISGlobal, afirmă că acest studiu ilustrează „tranziția epidemiologică” prin care trece lumea: „Țările cu venituri medii și mici încep să aibă probleme specifice țărilor bogate”. Acest fenomen este legat de globalizare și de schimbările în stilul de viață, care duc la adoptarea unor obiceiuri occidentale, de la alimentație până la activitatea fizică.

Și în țările sărace, creșterea obezității are loc în contexte foarte diferite. În 2024, nivelurile din Africa de Est, în țări precum Etiopia sau Rwanda, erau sub 5%, în timp ce în Europa Centrală sau America Latină ajungeau la 30%–40%. În toate aceste regiuni, obezitatea este în creștere, dar punctul de plecare diferă semnificativ.

În America de Sud, tendința este clar ascendentă, iar prevalența a depășit deja nivelurile din unele țări bogate. De exemplu, în Peru, 19% dintre băieți erau obezi în 2024, iar ritmul de creștere este în continuare foarte ridicat. Creșteri accelerate au fost observate și în rândul fetelor din Columbia, Brazilia, Bolivia, Paraguay, Argentina și Uruguay. La adulți, obezitatea continuă să crească rapid în Peru și Brazilia, pentru ambele sexe, dar și în rândul bărbaților din Ecuador și Bolivia.

Aceste creșteri rapide au loc în țări unde prevalența este deja foarte ridicată. În Chile, de exemplu, 26% dintre fete și 31% dintre băieți sunt obezi, iar la adulți procentul ajunge la 47% la femei și 35% la bărbați. În Mexic, un bărbat din trei și 42% dintre femei suferă de obezitate. În Jamaica, Puerto Rico sau Bahamas, peste jumătate dintre femei au exces de greutate, iar în Argentina obezitatea afectează unul din cinci copii.

Experții subliniază că obezitatea infantilă crește riscul de a rămâne obez la maturitate.

Autorii arată că explicațiile tradiționale (alimentația, activitatea fizică sau urbanizarea) nu sunt suficiente pentru a explica diferențele. Contează și factorii sociali, economici, politici, culturali și normele sociale, inclusiv percepția asupra imaginii corporale. Nivelul veniturilor și educația influențează, de asemenea, alegerile alimentare și participarea la activități sportive.

Impactul medicamentelor anti-obezitate, precum Ozempic, este considerat limitat în acest studiu, care include date până în 2024, când accesul la aceste tratamente era încă redus. Totuși, pe viitor, acestea ar putea deveni un instrument important, deși costurile ridicate riscă să accentueze inegalitățile.

Într-un comentariu asociat, Boyd Swinburn, profesor de nutriție și sănătate globală la Universitatea din Auckland, analizează „forța obesogenă aparent de neoprit” și face referire la teoria „tranziției obezității”. Potrivit acesteia, inițial obezitatea crește în rândul femeilor bogate din mediul urban, apoi în rândul bărbaților și copiilor din clasele înstărite, după care devine mai frecventă în rândul grupurilor cu venituri mici, în special la femei, iar în ultima etapă începe să scadă în rândul copiilor și femeilor din țările bogate.

„Studiul arată că această ultimă etapă, de scădere, ar putea începe deja în unele țări dezvoltate, precum Franța, Portugalia și Italia. Nu este surprinzător că aceste țări europene au tradiții culinare puternice, ceea ce înseamnă că nu sunt la fel de dominate de alimente ultraprocesate ca țările anglo-saxone, unde acestea reprezintă aproximativ jumătate din aportul zilnic de energie”, concluzionează Swinburn.