Meci în BT Arena care ar putea stabili a doua finalistă a Ligii Naționale de Baschet Masculin

Meciul trei al semifinalei dintre U-BT Cluj-Napoca și SCM U Craiova este programat miercuri de la ora 19.00 în BT Arena.
În primele două partide, disputate la Craiova, clujenii s-au impus cu 75-85 și 74-85 și conduc la general cu 2-0.
În cazul unei victorii în meciul de miercuri, U-BT se califică în finală, unde o va întâlni pe CSM Oradea, care a trecut în semifinală cu scorul la general de 3-1 în fața echipei Dinamo București.
Dacă oltenii vor obține prima victorie în semifinală, al doilea meci din BT Arena se va juca vineri, 22 mai.
„Ne dorim foarte mult să câștigăm. Băieții sunt foarte motivați să nu prelungim această serie. Jucăm acasă primul meci din această serie și dacă totul e normal și rămânem concentrați, trebuie să câștigăm acest meci. Acesta e singurul obiectiv pe care îl avem”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca.
Finala Ligii Naționale de baschet masculin ar urma să înceapă marți, 26 mai, a anunțat CSM Oradea, care urmează să joace acasă primele două meciuri ale finalei.
