Cristiano Ronaldo reușește o dublă și conduce Al Nassr la titlu în Arabia Saudită

Cristiano Ronaldo reușește o dublă și conduce Al Nassr la titlu în Arabia Saudită

Al-Nassr avea nevoie de victorie pentru a încheia sezonul înaintea rivalei Al-Hilal și a deschis scorul în minutul 34, prin Sadio Mané, care a reluat cu capul o centrare din corner a lui João Félix.

Formația gazdă și-a majorat avantajul în minutul 52, când Kingsley Coman a înscris cu un șut plasat de la marginea careului.

Damac a redus diferența șase minute mai târziu, readucând tensiunea în meci, în condițiile în care un eventual pas greșit al lui Al-Nassr, coroborat cu o victorie a lui Al-Hilal (care s-a impus cu 1-0, la Al Fayha), putea schimba configurația luptei pentru titlu.

Ronaldo a restabilit însă rapid diferența de două goluri, în minutul 63, transformând o lovitură liberă trimisă printre jucătorii din zid. Starul portughez și-a trecut în cont dubla în minutul 81, profitând de o minge respinsă în careu și stabilind scorul final, 4-1.

La 41 de ani, Ronaldo a ajuns astfel la 973 de goluri marcate în carieră, apropiindu-se de borna de 1.000 de reușite.

Titlul este primul câștigat de Al-Nassr de la sosirea lui Ronaldo, în decembrie 2022. În precedentele trei sezoane, echipa a terminat de două ori pe locul secund și o dată pe poziția a treia, pierzând totodată patru finale de cupă.

Internaționalul portughez, convocat recent pentru a șasea sa participare la Cupa Mondială, a înscris 102 goluri în patru sezoane la Al-Nassr.