Arad: Transport public la doar un leu. Proiectul a fost aprobat

Consilierii locali din Arad au aprobat, în cadrul ședinței ordinare din luna mai, proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru transportul public local din oraș, a anunțat miercuri Primăria Arad.
Noile prețuri
Astfel, biletul urban de călătorie va costa 1 leu, cu valabilitate de 24 de ore. Noile tarife vor intra în vigoare începând cu luna august a acestui an.
Un abonament lunar pentru o persoană adultă va costa 20 de lei, iar unul săptămânal 5 lei.
De asemenea, se vor menține facilitățile pentru categoriile subvenționate.
Totodată, tarifele pentru trenulețul de agrement vor fi de 1 leu atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Noile tarife, de la 1 august
„Am stabilit ca măsura să intre în vigoare de la 1 august, întrucât procedurile administrative mai necesită o perioadă de implementare. Urmează ca proiectul să fie transmis celorlalte UAT-uri membre ale ADI pentru aprobare, iar ulterior va fi pus în aplicare de către CTP. Totodată, cetățenii vor avea la dispoziție timpul necesar pentru a-și actualiza abonamentele, în funcție de opțiunile dorite”, a anunțat primarul Călin Bibarț.
Administrația locală urmărește astfel să încurajeze utilizarea transportului public.
