Trei blindate ale Armatei s-au ciocnit în județul Sălaj, 11 militari au fost răniți

Trei blindate ale Armatei s-au ciocnit în județul Sălaj, 11 militari au fost răniți

Trei transportoare blindate Piranha 5 dintr-o coloană militară au fost implicate într-un accident rutier în județul Sălaj. 11 militari au fost răniți, 10 dintre aceștia fiind transportați la spital.

„Astăzi, 28.05.2026, în jurul orei 20:30, la ieșirea din localitatea Bizușa-Băi, județul Sălaj, pe direcția Dej – Baia Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5 aparținând unei coloane militare. Din primele verificări, cauza producerii accidentului a fost nerespectarea distanței regulamentare între autovehicule.

Autovehiculele militare au fost avariate ușor.

Conducătorii autovehiculelor militare implicate în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, precizează Forțele Terestre într-un comunicat.