Un fan al PSG a ratat finala Ligii Campionilor deoarece a confundat Budapesta cu București

Un fan al PSG a ratat finala Ligii Campionilor deoarece a confundat Budapesta cu București

Fanul îmbrăcat în tricoul echipei favorite s-a filmat singur dintr-o cameră de hotel din București. El a povestit că nu a știut diferența dintre cele două orașe.

Mesajul a fost înregistrat înainte de meci. Ulterior, tânărul a publicat imaginile pe rețelele de socializare.

„Am ratat finala Ligii Campionilor deoarece am greșit, sunt la București și nu la Budapesta. Am ajuns în România, la București, în loc să fiu la Budapesta, capitala Ungariei unde se desfășoară finala. Am crezut că sunt similare. Vă rog să aduceți cupa la Paris, eu nu pot ajunge, voi urmări meciul la televizor, aveți toată susținerea mea”, a spus francezul înainte să izbucnească în plâns.

Finala Ligii Campionilor s-a disputat sâmbătă seara la Budapesta. Formația franceză PSG a câștigat trofeul după ce a învins Arsenal Londra la lovituri de la 11 metri.