Oana Țoiu contrazice la ONU narațiunea Rusiei despre drona de la Galați: „Analiza arată fără îndoială că era de origine rusească”

Oana Țoiu contrazice la ONU narațiunea Rusiei despre drona de la Galați: „Analiza arată fără îndoială că era de origine rusească”

Oana Țoiu a spus că este pentru prima dată în cei 70 de ani de la aderarea României la ONU când Bucureștiul solicită o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate pe o temă care implică direct România.

„Nu am chemat Consiliul de Securitate al ONU până astăzi. Dar o facem astăzi pentru că am construit o țară sigură, o economie în creștere și un partener de securitate pentru regiune”, a declarat Oana Țoiu.

Potrivit ministrei, în noaptea de 28 spre 29 mai, o dronă rusească încărcată cu explozibil a încălcat spațiul aerian al României în jurul orei 2:00. Analiza militară arată că drona făcea inițial parte dintr-un roi de drone folosit într-un atac nocturn împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre.

Aparatul a zburat timp de patru minute pe teritoriul României și s-a prăbușit la etajul 10 al unui bloc de locuințe din Galați, într-o zonă apropiată de frontiera dintre România, Republica Moldova și Ucraina.

Rusia a încercat să conteste că drona a fost rusească

Anteriror în intervenția sa, reprezentantul Rusiei a acuzat România că ar fi convocat „în grabă” reuniunea Consiliului de Securitate și că ar fi formulat acuzații „nefondate și părtinitoare” împotriva Moscovei. Diplomatul rus a susținut că scopul ședinței ar fi fost alimentarea unui nou val de „isterie mediatică anti-rusă”.

Moscova a încercat să conteste versiunea Bucureștiului și a susținut că detaliile prezentate de România privind prăbușirea dronei ridică semne de întrebare „atât din perspectivă tehnică, cât și factuală”. Reprezentantul rus a afirmat că, dacă o dronă Geran-2 ar fi lovit acoperișul unui bloc, „consecințele nu s-ar fi limitat la incendiul arătat de presa română”, iar „acoperișul ar fi fost complet distrus”.

În același discurs, diplomatul rus a sugerat, fără să prezinte probe, posibilitatea unei „provocări” a Kievului, menită să testeze reacția statelor NATO și să accelereze implicarea acestora în conflict. Rusia a cerut și o anchetă „obiectivă și depolitizată”, cu implicarea părții ruse, afirmând că este gata să participe doar dacă primește date și fragmente ale dronei pentru analiză.

Oana Țoiu: Drona este rusească

„Analiza noastră militară arată fără îndoială că drona care s-a prăbușit joi noapte la Galați este un Geran-2 de origine rusească”, a spus Oana Țoiu.

Oana Țoiu a precizat că această concluzie este susținută de raportul tehnic al anchetatorilor români, bazat pe fragmentele recuperate. Potrivit ministrei, pe resturi a fost identificată o inscripție în caractere chirilice cu numele Geran-2, iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de control și elementele motorului sunt similare celor găsite la alte drone Geran-2 recuperate anterior în România și identificate ca fiind fabricate în Federația Rusă.

Raportul indică, de asemenea, marcaje de fabricație, inscripții tehnice, caracteristici de construcție și materiale care corespund aceluiași proces tehnologic, a mai spus Țoiu.

Ministra de Externe a subliniat că incidentul marchează o escaladare gravă, pentru că este pentru prima dată de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei când cetățeni români au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unei incursiuni a unei drone rusești.

„O mamă și un copil au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar acum sunt în afara oricărui pericol”, a spus Oana Țoiu.

Ea a arătat că impactul a provocat un incendiu și pagube semnificative clădirii, iar blocul a fost evacuat temporar. Țoiu a insistat asupra faptului că drona s-a prăbușit într-o zonă rezidențială dens populată, unde locuiesc familii cu copii.

Oana Țoiu: „Efectele ar fi putut fi mult mai grave”

Oana Țoiu a condamnat „comportamentul iresponsabil” al Rusiei și încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către vehicule rusești. Ea a spus că, indiferent de destinația inițială a dronei, gravitatea acțiunii și responsabilitatea autorului sunt clare.

Potrivit șefei diplomației române, România a înregistrat doar în acest an peste 30 de incursiuni ale unor drone rusești în spațiul său aerian, cu o frecvență în creștere.

„Nu ar trebui să considerăm aceste escaladări drept noua normalitate”, a spus Oana Țoiu în fața Consiliului de Securitate.

Ministra a afirmat că aceste încălcări repetate ale spațiului aerian românesc și ale altor state din Europa Centrală și de Est reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității regionale și trebuie abordate de Consiliul de Securitate.

„Războiul modern cu vehicule autonome nu creează o distanță față de responsabilitate”, a transmis Oana Țoiu.