Parlamentul European renunță la Google în favoarea unui motor de căutare francez, din motive de confidențialitate

Parlamentul European renunță la Google în favoarea unui motor de căutare francez, din motive de confidențialitate

Începând de joi, 4 iunie, „Qwant va înlocui Google ca motor de căutare implicit pe computerele Parlamentului European”, se arată într-un e-mail transmis eurodeputaților și consultat de Politico.

Schimbarea este făcută „în conformitate cu angajamentul Parlamentului pentru suveranitate digitală și protecția datelor personale ale utilizatorilor”.

Schimbarea motorului de căutare vine în contextul în care Bruxelles-ul își intensifică eforturile pentru „suveranitate tehnologică”.

Comisia Europeană va prezenta miercuri mult așteptatul pachet privind suveranitatea tehnologică, menit să reducă dependența de furnizorii străini de tehnologie și să stimuleze alternativele europene.

E-mailul descrie Qwant drept un „motor de căutare european axat pe confidențialitate”, conceput pentru a evita urmărirea utilizatorilor sau colectarea datelor personale. Fondat în 2013, Qwant se prezintă drept o alternativă la Google care pune confidențialitatea pe primul loc.

Măsura vine după luni de presiuni din partea eurodeputaților pentru reducerea dependenței instituțiilor UE de tehnologia americană.

Într-o scrisoare trimisă anul trecut, în noiembrie, președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, mai mulți europarlamentari au cerut instituției să renunțe treptat la software-ul Microsoft și la alte tehnologii produse în străinătate, susținând că dependența Europei de câțiva giganți tehnologici americani a devenit o vulnerabilitate strategică.