Fostul preot Cristian Pomohaci a fost reținut într-un dosar care vizează acuzații de viol asupra unui minor și agresiune sexuală

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost reținut într-un dosar care vizează acuzații de viol asupra unui minor și agresiune sexuală

„În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat în cauză, în cursul acestei seri, un bărbat, de 57 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș. Acesta urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere legală”, transmite IPJ Mureș. 

Fostul preot a fost reținut după ce autoritățile din Mureș au pus în aplicare, tot miercuri, două mandate de percheziție domiciliară. 

„Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale și pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și de drept”, se mai arată în informarea autorităților. 

Cristian Pomohaci este o figură publică cunoscută atât din zona muzicii populare, cât și din fostul său statut clerical. De-a lungul timpului, numele său a fost asociat cu mai multe controverse și dosare penale. 

În trecut, acesta a mai fost vizat într-o anchetă privind relații cu minori, dosar clasat în 2019 pe motiv de prescripție, potrivit informațiilor publice. 

De asemenea, în 2020, Pomohaci a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, într-un dosar legat de veniturile obținute din activități de închiriere. 

În plan bisericesc, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a transmis în 2026 o circulară prin care a reiterat că fostul preot nu mai are calitate clericală și nu mai este recunoscut de Biserica Ortodoxă Română 

Documentul a fost citit în mai multe parohii din județele Alba și Mureș și avertiza credincioșii să nu participe la presupuse slujbe sau servicii religioase oficiate de acesta.