Dan Dungaciu: România și-a asumat la B9 integritatea teritorială a Ucrainei. AUR s-ar fi aliniat poziției SUA

Dan Dungaciu: România și-a asumat la B9 integritatea teritorială a Ucrainei. AUR s-ar fi aliniat poziției SUA

Invitat vineri la emisiunea Off the Record de la MEDIAFAX, Dan Dungaciu a explicat că România ar trebui să își coordoneze politica de securitate cu Washingtonul și nu cu Bruxelles-ul, în ceea ce privește conflictul din Ucraina.

Dungaciu: România trebuia să consulte SUA

Întrebat dacă AUR ar fi cerut activarea Articolului 4 din Tratatul NATO după incidentele cu drone căzute pe teritoriul României, Dungaciu a spus că partidul ar fi procedat diferit și s-ar fi consultat mai întâi cu Statele Unite în privința poziției față de războiul din Ucraina.

„Noi spunem că suntem parteneri strategici cu americanii, dar nu avem nicio discuție serioasă de securitate cu americanii. Eu cred că, pe chestiunea Ucrainei, România trebuia să se consulte cu americanii și să aibă o discuție foarte sinceră cu Washingtonul”, a declarat politicianul AUR.

Potrivit lui Dungaciu, înaintea unei discuții despre Articolul 4, Bucureștiul ar fi trebuit să își coordoneze poziția cu Washingtonul, având în vedere diferențele dintre abordarea americană și cea europeană față de conflictul din Ucraina. El susține că România continuă să urmeze linia promovată de principalele capitale europene, în timp ce Statele Unite au o viziune diferită asupra modului în care ar trebui gestionat conflictul.

„Dacă te uiți la sondajele din România, 70% dintre români susțin relația strategică cu Statele Unite. Dar noi nu vorbim cu americanii pe aceste teme”, a afirmat Dungaciu.

România și-a asumat la B9 „integritatea teritorială a Ucrainei”

Liderul AUR a invocat declarația finală adoptată la summitul B9 – grupul celor nouă state de pe flancul estic al NATO – despre care spune că reflectă în continuare viziunea administrației Biden asupra conflictului.

„Credeți că ambasadorul american nu a văzut că în declarația finală a B9 – la care nu s-au dus nici francezii, nici germanii – scrie că noi luptăm pentru democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei? Noi ne-am asumat asta la B9!”, a afirmat Dungaciu.

El a explicat că formularea privind integritatea teritorială a Ucrainei implică susținerea revenirii Kievului la toate teritoriile recunoscute internațional.

„Când vorbești despre integritatea teritorială a Ucrainei, asta înseamnă că trebuie să îi scoți pe ruși din Crimeea”, a afirmat liderul AUR.

„Vorbim încă în paradigma Biden”

Dungaciu consideră că România continuă să promoveze obiective formulate în perioada administrației Biden, în timp ce administrația președintelui Donald Trump are o abordare diferită față de conflict.

„Continuăm să vorbim în paradigma administrației Biden. Toată viziunea noastră de securitate este încă una construită în perioada Biden”, a declarat el.

Potrivit acestuia, diferența poate fi observată și în mesajele transmise de actuala administrație americană către aliații europeni.

„Între timp a avut loc summitul NATO de la Haga, unde mesajul a fost altul: statele europene își asumă în mod suveran sprijinul pentru Ucraina. Fiecare stat decide singur ce vrea să facă”, a explicat Dungaciu.

AUR: Coordonarea strategică ar trebui să vină de la Washington

În opinia liderului AUR, România ar trebui să își armonizeze poziția privind Ucraina cu cea a Statelor Unite.

„Noi, AUR, am fi mers la Washington și am fi discutat deschis. Am fi spus că vrem să ne asumăm poziția americană în problema Ucrainei. Coordonarea strategică ar trebui să vină de la Washington”, a declarat Dan Dungaciu.