Ministerul Culturii a fost sesizat cu privire la presupuse fapte de hărțuire sexuală în interiorul Teatrului Național de Operetă | SURSE: ”Deocamdată, nu s-a comunicat nimic în legătură cu ancheta”

Ministerul Culturii a fost sesizat cu privire la presupuse fapte de hărțuire sexuală în interiorul Teatrului Național de Operetă | SURSE: ”Deocamdată, nu s-a comunicat nimic în legătură cu ancheta”

Managerul TNOMID, Radu Petrovici, a sesizat Ministerul Culturii, cel care are în subordine Teatrul Național de Operetă, cu privire la acuzațiile formulate și a cerut, încă din 2025, declanșarea unei anchete. Sursele noastre afirmă însă că nici până la acest moment nu s-a comunicat vreun lucru în legătură cu acest caz.

În 2025, Ministerul Culturii a înregistrat sesizarea oficială transmisă de conducerea TNOMID privind presupuse fapte de hărțuire sexuală și morală care ar fi avut loc în cadrul instituției.

”Deocamdată, nu s-a comunicat nimic în legătură cu ancheta”

Documentația transmisă includea raportul unei comisii de cercetare disciplinară prealabilă, precum și declarații ale persoanelor care au reclamat situația. Cu toate că a trecut un an de atunci, persoanele care au semnalat presupusele abuzuri n-au fost înștiințate nici până acum ce măsuri concrete au fost dispuse de Ministerul Culturii în urma acestei sesizări și care au fost concluziile cercetărilor efectuate.

Surse Mediafax susțin că nu a existat o comunicare publică privind rezultatul verificărilor și nici o clarificare oficială referitoare la modul în care au fost tratate informațiile transmise: ”Deocamdată, nouă, celor care am suportat toate abuzurile, nu ni s-a comunicat nimic în legătură cu ancheta. Până la un răspuns oficial, pe care nu l-am primit, cu toate că a trecut peste un an, rămâne faptul că sesizarea noastră există, a fost înregistrată și privea acuzații de o gravitate considerabilă, care depășesc cu mult sfera unor simple nereguli administrative”.

Mediafax a solicitat un punct de vedere și conducerii TNOMID, dar aceasta ne-a recomandat să ne adresăm Ministerului Culturii.

Scandalurile de țin scai de Ministerul Culturii

Doar că la Ministerul Culturii, situația este tulbure. Ministrul Andras Demeter și-a anunțat oficial demisia din funcție printr-o postare publicată pe Facebook, după scandalul izbucnit în urma declarațiilor controversate privind „interesul național”.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat oficial demisia ministrului CulturiiAndrás István Demeter, după scandalul provocat de declarațiile controversate atribuite acestuia. „Domnul ministru a demisionat. Premierul a luat act de această demisie. Ea este, cum ar veni, ireversibilă. Domnul ministru Demeter András părăsește funcția”, a declarat Ioana Dogioiu.

Ministrul desemnat din partea UDMR a transmis, la sfârșitul lunii mai, că și-a depus mandatul „fără ezitare” pe masa premierului și a susținut că nu s-a „agățat niciodată de scaun”. Demisia a venit după mai multe zile de tensiuni publice și reacții dure generate de afirmațiile sale, inclusiv din interiorul UDMR, formațiune care i-a cerut oficial retragerea din Guvern.

Demeter András István: „Îmi cer scuze celor care se simt jigniți”

În mesajul publicat online, fostul ministru al Culturii a declarat că regretă efectele pe care declarațiile sale le-au avut asupra societății și și-a prezentat scuzele celor care s-au simțit jigniți sau trădați. „Îmi cer scuze față de cei care se simt jigniți și față de cei care se simt trădați”, a transmis acesta în postarea publică.

András István Demeter a susținut că toate acțiunile sale au fost făcute „în interes cultural național” și în spiritul interculturalității din România. Acesta a afirmat că activitatea și deciziile sale demonstrează contrariul acuzațiilor care i se aduc în prezent.

Totodată, ministrul a subliniat că a mai renunțat și în trecut la funcții importante atunci când a considerat că aceasta este soluția corectă, amintind mandatele sale de director de teatru și președinte al radioului public.