Accident de muncă la exploatare minieră din Gorj. Un angajat a murit în timpul unor lucrări de întreținere la un utilaj de excavare

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați vineri, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de muncă la Cariera Jilț Nord, din comuna Mătăsari.
„Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști, a reieșit faptul că un bărbat de 52 de ani, din comuna Bolboși, angajat al unității în funcția de șef de echipă, în timp ce desfășura activități de montare a unui podeț metalic la un excavator, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 4 metri. Ulterior, elementul metalic pe care îl manevra ar fi căzut peste acesta.
La fața locului a intervenit un echipaj al serviciului de ambulanță, care a constatat decesul bărbatului”, a transmis IPJ Gorj.
Detalii despre producerea tragicului accident de muncă au venit de la Complexul Energetic Oltenia, cara a emis un comunicat de presă.
„În data de 12 iunie 2026, în jurul orei 11:30, la Cariera Jilt Nord, aparținând Societății Complexul Energetic Oltenia, în timpul desfășurării unor lucrări de întreținere la un utilaj de excavare, a avut loc un eveniment soldat cu decesul unui salariat.
O echipă din cadrul secției mecanice executa lucrări de montare a unei porțiuni din calea de circulație aferentă instalației de transport. În timpul operațiunii de poziționare și fixare a segmentului, unul dintre dispozitivele de ridicat s-a desprins, ceea ce a condus la dezechilibrarea elementului și la căderea salariatului de la aproximativ 7 metri. Ulterior, segmentul s-a desprins și din cel de-al doilea dispozitiv de ridicat și a căzut peste victimă.
Evenimentul a fost imediat raportat organelor abilitate pentru a fi demarate investigațiile necesare în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii acestuia. Echipele de intervenție sosite la fața locului au confirmat, decesul salariatului”, a transmis Complexul Energetic Oltenia.
Societatea precizează în comunicat că va respecta prevederile Contractului Colectiv de Muncă aplicabile în astfel de situații, iar conducerea și colectivul Complexului Energetic Oltenia își exprimă regretul față de tragicul eveniment care a avut loc și transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
