Se lucrează simultan la trei tuneluri pe A1 Sibiu–Pitești. Noi progrese pe autostrada care traversează Carpații

Se lucrează simultan la trei tuneluri pe A1 Sibiu–Pitești. Noi progrese pe autostrada care traversează Carpații

Potrivit acestuia, constructorii  desfășoară lucrări simultan la trei tuneluri de pe tronsonul Boița–Cornetu, considerat cel mai dificil segment al autostrăzii care traversează Munții Carpați.

La tunelul Balota, cu o lungime de aproximativ 500 de metri, au început lucrările de excavare. Până în prezent au fost săpați primii 16 metri, urmând realizarea portalului de ieșire.

În cazul tunelului Robești, cu o lungime de 900 de metri, stadiul fizic a ajuns la 36%. Excavațiile au fost finalizate în ambele galerii. Următoarele etape vizează lucrările de hidroizolație și betonare.

Progrese sunt raportate și la tunelul Boița 1, format din două galerii cu lungimi de 264 și 247 de metri. Constructorii au excavat 87 de metri într-o galerie și 21 de metri în cealaltă. Stadiul fizic al obiectivului este de peste 17%.

Peste 500 de muncitori pe șantier

Conform datelor prezentate de CNAIR, pe șantier lucrează în prezent 562 de muncitori și 155 de utilaje.

Stadiul fizic al întregii secțiuni Boița–Cornetu a ajuns la 11,63%.

Contractul pentru acest lot are o valoare de aproximativ 4,250 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin Programul Transport.

Lucrările depind de obținerea unor avize de mediu

Directorul CNAIR a precizat că următoarea etapă importantă nu depinde direct de constructor.

Continuarea lucrărilor este condiționată de emiterea Acordului de Mediu Revizuit de către Ministerul Mediului. Documentul este necesar pentru obținerea autorizațiilor de construire aferente întregului șantier.

Secțiunea 2 a Autostrăzii Sibiu–Pitești are o lungime de 31,33 kilometri. Proiectul include șapte tuneluri, cu o lungime totală de aproximativ cinci kilometri.

Pe traseu vor fi construite și 24 de poduri, precum și 24 de viaducte, care însumează aproximativ 11 kilometri.

Autostrada Sibiu–Pitești face parte din Coridorul IV Pan-European și este considerată una dintre cele mai importante investiții rutiere din România. Aceasta va asigura o legătură directă între Transilvania și Muntenia prin traversarea Carpaților.